Rareș Bogdan după articolele NEGRE despre Puterea CORUPTĂ de la București: Nici după Mineriadă nu a mai fost o astfel de situație!

Rareș Bogdan după articolele NEGRE despre Puterea CORUPTĂ de la București: Nici după Mineriadă nu a mai fost o astfel de situație!

Rareș Bogdan după articolele NEGRE despre Puterea CORUPTĂ de la București: Nici după Mineriadă nu a mai fost o astfel de situație! Continuă seria de articole critice în presa europeană privind România odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Neue Zurcher Zeitung, cel mai mare ziar din Elveţia, scrie că România preia conducerea Europei într-un moment în care este măcinată de lupte interne de putere, iar statul de drept este ameninţat şi sabotat din cauza intereselor grupului de corupţi aflat la putere.

În acest context,  PSnews.ro  a luat legătura vineri cu jurnalistul Rareș Bogdan. Concret, întrebat cât de tare este afectată imaginea României pe plan extern, realizatorul emisiunii Jocuri de Putere a atras atenția asupra faptului că în celelalte state țara noastră poate fi percepută și prin prisma Guvernului, iar pe cale de consecință felul în care este văzută România are de suferit.

Mai mult, Rareș Bogdan a evidențiat că Tăriceanu și Dragnea fac rău României cu bună știință, iar dacă românii la testul alegerilor europarlamentare vor vota PSD-ALDE precum în 2016 la parlamentare atunci înseamnă că există două Românii, una prooccidentală și una proestică care dorește să fie subjugată de interesele baronilor, politicienilor afaceriști pe model rusesc și turcesc.

„Este a treia apariție în 3 zile. Prima a fost în Le Monde, a doua a fost în Financial Times, a doua a fost în cel mai mare ziar elvețian. România nu a mai trecut printr-o astfel de situație nici măcar după Mineriadă. Sigur, noi știm că este vorba despre imaginea Guvernului, Executivul Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă, dar în realitate este vorba de imaginea României pentru că cei din Franța, Marea Britanie, SUA nu fac diferențe majore între România ca țară și respectiva entitate guvernamentală și mă refer la opinia publică, la analiști, comentatori, politicieni, oameni de afaceri, analiști. Aici vorbim despre un rău al acestor oameni făcut cu bună știință propriei lor țări și a viitorului acesteia. Este regretabil că la 30 de ani de la Revoluție am ajuns să trăim în acest fel. Nu credeam și probabil nici alte milioane de români că vom ajunge în această situație. Sper ca România să aibă resurse suficiente pentru a depăși această situație cât mai repede cu putință. 

Un prim examen este în luna mai la europarlamentare când pot da un vot de blam serios coaliției PSD-ALDE. În cazul în care românii la europarlamentare vor vota din nou masiv după modelul din 2016 PSD-ALDE înseamnă că nu mai este nimic de făcut, înseamnă că sunt două Românii, una proeuropeană, prooccidentală, proeuroatlantică și una proestică, proeuroasiatică care vrea să trăiască într-un stat captiv al grupurilor de interese, al baronilor, al politicienilor afaceriști după model rusesc și turcesc. S-ar putea să fie două Românii și noi să nu realizăm acest lucru, iar o parte a țării noastre să dorească acest mod de a le fi coordonată viața. Vreau să cred că România care nu înțelege ce i se întâmplă este în jur de 20-25%. Sigur, sunt mai mulți factori printre care și manipularea groaznică pe care o practică anumite instituții media în sprijinul campaniei agresive conduse de Tăriceanu și Dragnea. Aici am ajuns după 2 ani și jumătate de campanie antieuropeană, antioccidentală, anti-Paris, anti-Roma, anti-Washington, anti-Berlin”, a precizat Rareș Bogdan în exclusivitate pentru PSNews.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Înalți oficiali americani s-au mutat în baze militare

2 Nicușor Dan îl eliberează din funcție pe Cristian Diaconescu. Cine este noul consilier pe probleme de securitate. A fost semnat decretul de numire

3 O mare bancă din România își dă dreptul să retragă bani din conturile clienților, fără acord. În ce condiții se va întâmpla asta

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Judecătorul care a respins arestările în dosarul Nordis și care l-a achitat pe Bănicioiu se pensionează la 48 de ani

5 Gesturile care nu trec neobservate. Dan Alexa și Denise Rifai, complet amorezați pe străzile din Capitală. Tehnicianul și-a păstrat carisma