Rareș Bogdan: România ar fi fost în locul Republicii Moldova

Rareș Bogdan: România ar fi fost în locul Republicii Moldova

Dacă România nu era membră NATO, acum eram în situația Republicii Moldova, întrebându-ne cum să facem să nu devenim următoarea țintă a Armatei Federației Ruse. Asta pentru cei care vedeau în neutralitate o soluție. Celor care afirmă că neutralitatea a salvat până acum Republica Moldova, le reamintesc că Vladimir Putin nu ține cont de dreptul internațional, Constituții și tratate. A se vedea războiul din Ucraina.

Dacă România nu era membră NATO, cetățenii ei ascultau acum la radio știri care le făceau inima cât un purice. Așa cum americanii au încremenit în fața aparatelor, în 1938, când romanul SF al lui H.G. Wells „Războiul lumilor” a fost adaptat pentru ascultători pentru ca aceștia să fie convinși că are loc o invazie extraterestră (omuleți verzi) în fața căreia a căzut New York-ul. Și asta în contextul în care veneau, oricum, știri înspăimântătoare din Germania nazistă. Doar că acela a fost un exercițiu sinistru de divertisment (repetat în 1949 în Ecuador și în anii 60 într-un orășel de la granița canadiano-americană), iar acum ar fi fost știri bazate pe fapte.

Faptele sunt greu de verificat uneori, motiv pentru care internetul și rețelele de socializare sunt un teren foarte fertil pentru fake news. Oamenii zăbovesc pe rețelele de socializare în taxi, în autobuz, pe toaletă, oricând prind un moment de respiro, dar după câteva minute reintră în activitățile normale și nu caută sursa informațiilor.
Una dintre cele mai mănoase idei otrăvite este că NATO, controlată de americani, duce o luptă mizerabilă pentru a înlocui gazul și petrolul rusesc cu energie made în SUA & aliații. Renunțarea la șantajul roșu a dus, firește, la reconfigurarea alimentării cu resurse energetice, dar nu pe bază de șantaj, ci de avantaje reciproce.

Șantajul rusesc trebuia denunțat de mult, iar dacă s-ar fi produs cel târziu după anexarea Crimeei, acum Moldova n-ar fi fost sub teroarea incertitudinii.

Dacă România n-ar fi fost în NATO, n-am mai vorbi acum de șansa Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. Da, au fost costuri teribile. Pentru a fi primiți în Alianța Nord-Atlantică, a trebuit ca românii să negocieze tratate precum Ungaria și Ucraina, să renunțe la a mai visa la teritorii pierdute, smulse din țara lor. A fost un cost și l-am plătit cu inima sfâșiată. Nu știu în ce măsură puteam negocia cu NATO (și Uniunea Europeană) aderarea ca un singur stat, punând piciorul în prag, speculând necesitatea extinderii zonei de securitate strategică. Ar fi trebuit alți lideri de o parte și de cealaltă a Prutului. Iar momentul cel mai prielnic ar fi fost, cu alți lideri, în anii 90, când Germania s-a întregit. Oricum, e tardiv și neproductiv, pentru echilibrul nostru mental, să ne întrebăm „ce-ar fi fost dacă…”. Ar fi fost frumos, dar cărțile s-au schimbat.

Însă unirea se va produce, în Uniunea Europeană. Nu va fi ce visăm cu toții, un singur stat, un singur președinte, un singur Parlament, este greu să-mi imaginez argumentat un asemenea scenariu, dar vom fi împreună. Doar să avem inteligența de a nu abandona cetățenii Republicii Moldova în paradigma fake-news.



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...