Război în comunitatea de informații din SUA. CIA refuză să mai colaboreze cu biroul directorului comunității naționale de spionaj

Comunitatea de intelligence de la Washington traversează o criză profundă de coordonare, chiar în timp ce Statele Unite se află angajate într-un conflict militar în Iran și gestionează crize majore din Ucraina până în Taiwan. Potrivit unor surse guvernamentale, citatde de Reuters, Agenția Centrală de Informații (CIA) a redus drastic contribuția sa la evaluările strategice realizate de Biroul Directorului Național de Informații (ODNI), pe fondul unor dispute aprinse privind competențele teritoriale și protocoalele de securitate.

Sediul CIA/FOTO:Arhiva

Sediul CIA/FOTO:Arhiva

Disputa din inima comunității de spionaj

Tensiunile, care mocnesc de mai bine de un an, au în centru o structură specială creată în aprilie 2025 de Tulsi Gabbard, directorul național de informații (DNI). CIA, condusă de John Ratcliffe, acuză acest grup — denumit Grupul pentru Inițiative al Directorului — că a acționat nesăbuit, ocolind protocoalele tradiționale de partajare a informațiilor secrete și de desecretizare a documentelor.

De cealaltă parte, oficiali din cadrul ODNI susțin că CIA a blocat în mod sistematic accesul grupului la date esențiale. Blocajul afectează direct analizele Consiliului Național de Informații (NIC), organismul principal care elaborează rapoartele pe care președintele SUA și Consiliul de Securitate Națională se bazează pentru a naviga prin crizele globale. În mod deosebit, CIA a încetat să mai participe regulat la evaluările privind conflictul din Iran, cele două agenții operând în prezent aproape ca două entități analitice paralele.

„ODNI a fost conceput ca lubrifiantul sistemului, cel care menține arterele comunității de informații libere și elimină blocajele”, explică Beth Sanner, fost director adjunct al ODNI. „Când acest mecanism nu mai funcționează, agențiile tind să se izoleze în propriile structuri, iar asta creează premisele unor eșecuri majore de intelligence.”

Epurări, securitate compromisă și demisii la vârful ODNI

Relațiile dintre cele două instituții s-au deteriorat rapid după ce Tulsi Gabbard a preluat mandatul și a încercat să impună un control mai strict asupra Presidential Daily Brief — sinteza zilnică ultra-secretă pregătită pentru șeful statului, gestionată istoric de CIA.

Situația a escaladat prin măsuri administrative drastice. În mai 2025, Gabbard a înlăturat doi ofițeri superiori ai CIA care conduceau NIC, invocând, fără dovezi publice, crearea unui „mediu de lucru toxic” și „politizarea informațiilor”.

În luna august, șefa ODNI a retras autorizațiile de securitate pentru 37 de oficiali și foști oficiali. În cadrul acestui proces, a fost dezvăluită din greșeală identitatea unui ofițer CIA sub acoperire aflat în misiune externă.

Criza din sistem vine în contextul în care Tulsi Gabbard a anunțat recent că va demisiona din funcție la data de 30 iunie, oficial din motive familiale. Administrația de la Casa Albă a anunțat deja numirea lui Bill Pulte ca director interimar, încercând să ofere asigurări că factorii de decizie continuă să primească cele mai bune analize și că „politica externă bazată pe forță” rămâne neafectată.

Vulnerabilitatea reformelor post-11 Septembrie

Această ruptură instituțională readuce în discuție eficiența reformelor structurale adoptate de Statele Unite după atentatele din 11 septembrie 2001. ODNI a fost creat tocmai pentru a integra și coordona cele 18 agenții de informații americane și pentru a preveni lipsa de comunicare ce a facilitat tragediile din trecut.

Faptul că agențiile revin la vechile reflexe de izolare și secretomanie reciprocă, sub umbrela unor anchete interne desfășurate acum de Inspectorul General, reprezintă un semnal de alarmă pentru Washington într-un moment în care coeziunea aparatului de securitate națională este mai necesară ca niciodată.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Calcule și trădări...

2 Dispariția PSD s-a declanșat...

3 Așa o fi?

4 VIDEO „Ucraina face ceea ce SUA nu au vrut să aprobe”

5 Cine este episcopul din presupusele filme XXX cu Mitropolitul demisionar al Basarabiei