Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei nu este doar o luptă pentru un teritoriu sau pentru granițele unei națiuni. Miza reală este însăși arhitectura de securitate a Europei, supraviețuirea democrației liberale și echilibrul global al puterii, scrie „Financial Times“.

Mai întâi și cel mai simplu: Ucraina luptă pentru dreptul unui popor de a-și decide singur viitorul. Rusia, în schimb, rămâne ceea ce a fost întotdeauna – o autocrație în care voința unui singur om se substituie legii. Sub comanda lui Vladimir Putin, Rusia a invadat Ucraina nu pentru securitatea propriei granițe, ci pentru a o șterge pe cea a vecinului, împreună cu identitatea sa națională. Așa cum scriau încă din 2022 analistele Fiona Hill și Angela Stent, Putin consideră că Rusia are „drept divin” asupra Ucrainei – și nu va renunța la această pretenție decât înfrânt.

Ce se întâmplă dacă Rusia învinge?

O victorie a Rusiei în Ucraina nu ar însemna doar o tragedie pentru poporul ucrainean. Ar legitima ideea că granițele pot fi redesenate prin forță, că voința populară nu valorează nimic și că autocrațiile pot sfida democrațiile fără consecințe. Europa, continent cu granițe fluide și tensiuni istorice nerezolvate, ar deschide astfel o „cutie a Pandorei” pe care s-ar putea să n-o mai poată închide.

O Rusie triumfătoare ar deveni cea mai mare forță militară de pe continent și o amenințare directă pentru statele membre NATO și UE din est. Și dacă SUA, în condițiile unui nou mandat Trump, aleg să se retragă și mai mult din angajamentele față de aliați – Europa ar putea rămâne singură, izolată și slabă.

Dar și inversul este adevărat. O Rusie înfrântă, blocată, ar însemna că lumea democratică încă are reflexe de apărare și capacitate de mobilizare. Ar fi un semnal pentru Beijing, Phenian și alte regimuri autocratice că Occidentul nu e doar o idee fragilă pe hârtie.

Ce spune realitatea de pe front

După aproape trei ani și jumătate de război, bilanțul arată altfel decât își imaginase Kremlinul. Potrivit Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), începând din 2024, Rusia a cucerit mai puțin de 1% din teritoriul ucrainean. Mai mult, pierderile de vieți omenești ale Moscovei sunt de cinci ori mai mari decât cele înregistrate în toate războaiele purtate de Rusia postbelică la un loc.

Războiul a devenit unul de uzură. Ucraina este epuizată, dar încă în picioare. Populația este obosită, dar nu înfrântă. Luptele continuă, nu doar pentru propria supraviețuire, ci și pentru credibilitatea valorilor occidentale.

Europa dă semne de ezitare. SUA se retrag în tăcere

Și totuși, sprijinul extern a început să scadă. În 2024, SUA au întrerupt temporar finanțarea ajutorului militar, lăsând presiunea pe umerii europenilor. Doar câteva state – precum Danemarca, Polonia sau țările baltice – și-au menținut angajamentele la un nivel semnificativ.

Potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, UE și Marea Britanie au alocat împreună doar 0,1% din PIB pentru sprijin bilateral acordat Ucrainei. Germania a mobilizat 0,13%, Franța chiar mai puțin. Proporțiile sunt, în raport cu miza, aproape ridicole.

La nivel de resurse, Occidentul are un avantaj masiv: populația UE+UK este de 3,5 ori mai mare decât a Rusiei, iar PIB-ul este de aproape 5 ori mai mare. Și totuși, Moscova cheltuie mai mult și mai rapid pe apărare, în ciuda unui sistem economic fragil, marcat de inflație reală mult mai mare decât cea recunoscută oficial. În ciuda acestor slăbiciuni, Kremlinul pare dispus să sacrifice totul. Dar Europa e pregătită să o facă?

Viitorul se decide acum

Resursele există. Ceea ce lipsește este voința. Sau curajul politic. Sau claritatea morală. În mod paradoxal, tocmai angoasa față de un posibil nou mandat Trump poate da Europei impulsul necesar. Dacă America devine un aliat impredictibil, atunci UE nu mai are de ales: trebuie să devină autonomă, coerentă și capabilă să apere ceea ce pretinde că susține — libertatea, suveranitatea, democrația.

Războiul din Ucraina a devenit testul final. Dacă Europa nu reușește să îl treacă, înseamnă că democrațiile nu mai sunt dispuse să se apere — nici măcar pe ele însele. Iar dacă nu reușim să învingem acum, consecințele se vor vedea nu doar la Kiev, ci și la Vilnius, la Varșovia, la Chișinău sau chiar la Berlin.

În anii 1930, lumea a închis ochii în fața răului, sperând că se va opri de la sine. Nu s-a oprit. A fost nevoie de zeci de milioane de morți pentru a fi oprit cu forța. Istoria nu se repetă, dar adesea rimează. Dacă Europa nu învață lecția, va rima tragic, conchide FT.