Reacţia lui David Popovici, când ministrul Sportului a vrut să bată palma cu el

În timpul înmânării premiului, ministrul a vrut să bată palma cu David Popovici. A fost un moment în care David a avut o reacţie simpatică, deoarece nu putea să răspundă gestului ministrului decât dacă renunţa la cec sau la trofeu.

Cei doi au fost destul de emoţionaţi şi s-au fâstâcit puţin, dar au reuşit până la urmă să dea mâna după ce au pozat împreună cu premiul oferit de Ministrul Sportului.

Novak a fost foarte emoţionat, iar în timpul discrsului l-a uitat în totalitate pe Robert Glinţă. Nu i-a menţionat numele nici în discurs, dar nici în momentul în care i-a mulţumit lui David. După discurs i-a oferit un trofeu şi flori, moment în care cei doi au schimbat câteva vorbe.

David Popovici a scris istorie la Campionatul Mondial de nataţie, desfăşurat la Budapesta, acolo unde a reuşit să devină dublu campion mondial la 100 şi 200 de metri. Este pentru a doua oară în istoria Mondialelor de nataţie când un sportiv reuşeşte dubla, prima oară fiind chiar la ediţia inaugurală din 1973.

Robert Glinţă a ajuns în două finale şi a ocupat locul al 5-lea la proba de 50 de metri şi locul al 8-lea la proba de 100 de metri spate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal