Reacții la Moscova: Un senator rus a numit summitul NATO de la Varșovia, un summit al "înșelăciunii"

Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale din Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului federal, Senatul) a calificat vineri summitul NATO care se desfășoară în prezent la Varșovia drept "un summit al înșelăciunii", întrucât, în opinia sa, cea mai răsunătoare decizie a reuniunii a fost luată pe baza unor declarații false despre "amenințarea rusă", a relatat agenția de presă TASS și publicația Vzgliad în paginile lor electronice.

Este puțin probabil ca "singura decizie răsunătoare a summitului NATO privind amplasarea a patru batalioane în Polonia și țările baltice" să schimbe ceva în mod radical în relațiile Rusiei cu Alianța, a reacționat el într-un comentariu postat pe Facebook.

"Este la fel cum ai construi un baraj într-un pustiu: protecție împotriva unui pericol care nu există", susține Kosaciov, una din personalitățile marcante ale partidului Rusia Unită, aflat la putere în Federația Rusă.

"Ne temem nu de soldați, ci de politicienii care — știind foarte bine că nu există nicio amenințare din partea Rusiei — înșeală milioane de oameni. Summitul de la Varșovia este un summit al înșelăciunii", scrie acesta în postarea sa pe Facebook.

Prin deciziile pe care le-a luat vineri, în prima zi a summitului de la Varșovia, NATO "a cimentat al doilea zid, după cel al Berlinului, în Europa", deoarece "toate deciziile vin din logica de confruntare din timpul războiului rece: vom fi în siguranță pentru că suntem mai puternici", a opinat președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Senatului rus.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 VIDEO Atac sângeros în inima Cracoviei: șase morți după focuri trase dintr-o mașină