Reforma PSD coordonată de Dragoș Benea pune bătrânii bolnavi pe drumuri
După 22 de ani de la valul de fărâmițare administrativă din 2004, Partidul Social Democrat lucrează la un proiect de reformă administrativ-teritorială coordonat de europarlamentarul și vicepreședintele PSD Dragoș Benea. Planul social-democraților vizează comasarea comunelor care au sub 3.000 sau chiar 5.000 de locuitori, ceea ce ar însemna întoarcerea multor sate sărace sub administrația comunelor-mamă. Însă modul în care PSD abordează această reașezare, strict prin praguri numerice și fără garanții reale pentru accesul la servicii publice, stârnește nemulțumire și resemnare în comunitățile deja abandonate.
Pentru oamenii din aceste zone izolate, măsura nu aduce nicio perspectivă de dezvoltare, ci noi obstacole. Mulți localnici privesc cu indiferență mutarea primăriilor, convinși că sărăcia nu se va schimba indiferent de cine îi administrează. Alții avertizează însă asupra impactului direct al proiectului PSD asupra celor mai vulnerabili: bătrânii bolnavi, rămași fără mijloace de transport, ar urma să parcurgă și câte 10 kilometri până la noua primărie pentru o simplă hârtie.
Experimentul eșuat din 2004: de la promisiunea fondurilor europene la enclave medievale
Povestea acestor comunități a început în primăvara anului 2004, când Parlamentul a adoptat o serie de acte normative, cel mai amplu fiind Legea nr. 84/2004, prin care au fost create peste 200 de comune și orașe noi. Satele mai sărace au fost desprinse din comune mari și prospere, primind pe hârtie personalitate juridică și buget propriu. Discursul oficial al autorităților de atunci promitea gestionarea directă a taxelor locale, atragerea finanțărilor pentru infrastructură și accesarea fondurilor europene care să elimine sărăcia.
În spatele promisiunilor se aflau însă interese politice imediate. Anul 2004 a reunit alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, iar apariția noilor unități administrative a generat sute de posturi în aparatul local, asigurând loialitatea liderilor din teritoriu față de politicienii de la centru.
Efectul a fost exact opusul dezvoltării anunțate. În locul modernizării, aceste teritorii au devenit enclave ale sărăciei lucie, blocate într-o stare aproape medievală în plină eră digitală, lipsite de utilități și servicii elementare. Singurele locuri de muncă au rămas cele din primării, iar tinerii au plecat masiv, lăsând în urmă așezări fantomă populate doar de câteva sute de vârstnici bolnavi și de persoane captive în cercul sărăciei.
Adășeni, comuna ruptă de lume unde nici medicii nu ajung
Pe lista localităților vizate de comasarea pregătită de PSD se află două dintre cele mai sărace comune ale țării, ambele în județul Botoșani: Adășeni și Dimăcheni. Despărțite de 26 de kilometri — prima orientată spre malurile Prutului, cea de-a doua spre Dorohoi —, cele două comune împart aceleași probleme cronice de depopulare și lipsuri.
Potrivit recensământului din 2021, Adășeni figurează oficial cu aproximativ 1.300 de locuitori, însă oamenii din comună spun că în cele două sate componente, Adășeni și Zoițani, abia mai trăiesc 700 de suflete. „Acolo unde o înțărcat mutu iapa!”, rezumă plastic un localnic izolarea locului.
Până în 2004, cele două sate făceau parte din comuna vecină și mult mai mare Avrămeni, prin care se face și astăzi accesul. Drumul spre stânga, către Adășeni, este ușor de ratat chiar și cu GPS-ul pornit, iar carosabilul este o provocare continuă printre gropi și fisuri, pe care o echipă a primăriei încerca să le acopere cu un amestec greu de identificat.
Pe ulițele comunei domnește pustietatea. Rar mai apare câte un trecător de 60-70 de ani, iar dincolo de porți se zărește câte o femeie tânără cu doi sau trei copii. Singura notă de prosperitate aparține fermierilor, recunoscuți după camionete sau autoturismele 4x4. În rest, lipsesc canalizarea, gazul metan și asfaltul de pe multe ulițe pline de noroi, flancate de case părăsite pe care nici moștenitorii nu se înghesuie să le revendice.
Vizavi de sediul primăriei se ridică un cămin cultural recent renovat, dar rămas în mare parte nefolosit, alături de un cabinet medical modern și bine dotat, pe ușa căruia atârnă însă lacătul, întrucât niciun medic de familie nu a acceptat să profeseze aici. Singurul sprijin medical vine de la un asistent medical comunitar devotat, care adună rețetele vârstnicilor și le duce fie în comuna vecină, fie tocmai la Botoșani, la 50 de kilometri distanță. În apropiere mai funcționează un Centru de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, aflat în administrarea DGASPC Botoșani.
Exodul tinerilor și dezamăgirea față de întoarcerea la Avrămeni
Imediat după înființarea comunei în 2004, tinerii au mai așteptat cel mult doi ani. Când au realizat că singura noutate adusă de statutul de comună a fost multiplicarea posturilor bugetare, în lipsa oricăror locuri de muncă și a condițiilor decente de trai, au plecat definitiv. „Care tineri? Copii nu mai sunt! Ia du-te și întreabă-l pe popă la biserică, câte botezuri o avut? Și cimitirul îi plin de bătrâni. Casele părăsite sunt peste tot. Pe drumul de la centru, pe partea de la vale, sunt la rând”, mărturisește un sătean întâlnit lângă rămășițele terenului de sport.
Un mic fermier confirmă stingerea treptată a comunității:
„Cam îs plecați majoritatea, nu prea sunt tineri. Majoritatea o rămas în vârstă. Tinerii nu se întorc pentru că este greu traiul, nu mai au unde lucra. Și nici nu au condiții aici. Mai fac ei o căsuță unii, revin că-i aduc amintirile, așa în vacanță, dar pleacă înapoi. Cum să pleci, bre, de la autostradă, locuri de muncă, gaz, canalizare și să vii în noroaie? Ce să faci? Aici distracția îi televizorul, o vorbă pe după gard și trei beri la crâșmă” — un mic fermier din Adășeni.
În fața planurilor de reorganizare gândite de PSD, reacțiile sătenilor oscilează între blazare și îngrijorare. Mulți nu au înțeles nici acum de ce au fost desprinși de Avrămeni. „Ori îi la Adășeni, ori în altă parte, tot aceleași probleme le avem. Credeți că vin acasă tinerii că se alipește la Avrămeni? Le dă cineva de muncă, le bagă cineva bani în buzunar? Înainte aparțineam de comuna Avrămeni. Dumnezeu știe de ce ne-o făcut comună”, spune un localnic.
Un alt botoșănean își exprimă aceeași neîncredere în deciziile politice: „Și la Suceava poate s-o ducă, că eu tot banii aceia îi dau. Noi, în loc să trăim bine, că suntem în secolul XXI, cică am evoluat, plătim taxe și impozite și tot săraci am rămas”.
Există însă și voci care semnalează dificultățile concrete pe care le va genera comasarea, mai ales distanțele până la primărie sau poliție. „Pentru bătrâni o să fie greu. Pentru noi, care mai avem mașini și ne putem deplasa, nu o să fie greu, dar pentru cei în vârstă, care au nevoie de o hârtie de la primărie, de poliție, de servicii sociale...”, avertizează vecinul micului fermier.
Dimăcheni, comuna născută dintr-o răfuială locală
La 26 de kilometri distanță, Dimăcheni prezintă același tablou al depopulării și al sărăciei. De-a lungul anilor, localitatea a intrat în atenția publică prin episoade tragicomice: în 2017, fostul primar anunța închiderea primăriei din lipsă de fonduri pentru salarii, deși salariul mediu acolo ajungea la 6.000 de lei într-o comunitate copleșită de neajunsuri. Anterior, comuna devenise cunoscută și pentru că școala nu avea nici utilități, nici gard — probleme rezolvate ulterior, unitatea de învățământ fiind astăzi renovată.
Deși în acte figurează cu 1.338 de locuitori, în Dimăcheni trăiesc mult mai puțini oameni, tinerii fiind plecați la muncă în străinătate, mulți fără intenția de a se întoarce. Ulițele sunt goale, populate sporadic de bătrâni sau persoane de peste 45 de ani prin curți. Punctul de întâlnire rămâne răscrucea unde funcționează o crâșmă și un magazin într-o clădire comunistă, peste drum de o biserică îngrijită, o casă interbelică ruinată și aleea spre primărie. Nici aici nu există dispensar sau servicii adaptate unei populații îmbătrânite.
O parte dintre localnicii din Dimăcheni susțin desființarea comunei, văzând în ea o oportunitate de a opri risipa banilor publici pe salariile funcționarilor și aleșilor locali. „Pe mine nu mă încălzăște cu nimica și mâine să o desființeze comuna! Și așa stau 1.000 și ceva aicea la primărie, în «Țara Paielor», și-și iau salariul degeaba. S-ar face economie mare, domn’e! Nu sunt condiții aici, îi sărăcie lucie, casele îs pustii, numai bătrâni”, spune un sătean în vârstă.
Același bătrân dezvăluie și motivul politic banal din spatele ruperii Dimăcheniului de comuna vecină Corlăteni, mult mai mare și mai prosperă, în 2004: „Pe vremea aceea, viceprimarul acolo la Corlăteni o fost de la noi din sat. Primarul, însă, era originar din Corlăteni. Și primarul de la Corlăteni, ca să scape de ăsta, i-a făcut primărie aici, la Dimăcheni”.
Între timp, o femeie care căra apă cu gălețile de la fântână rezumă inutilitatea unei administrații locale care nu a livrat nimic cetățenilor:
„Sincer, nu-mi pasă dacă se comasează. Nu mă afectează că nu va mai fi primărie aici. Doar când plătesc impozitul merg, altă treabă n-am la primărie. Dispensar nu este, altceva nu este. Mă duc, plătesc dările la stat și încolo «bună ziua și la revedere». Mulți oameni în vârstă... toate casele sunt pustii, nici nu trebuia să fie comună asta.” — o săteancă din Dimăcheni.
Județul Botoșani numără numeroase alte comune care se află sub pragul de 3.000 de locuitori prevăzut în proiectul de reorganizare administrativă al PSD, comunități care așteaptă să vadă dacă noua reformă le va aduce vreun sprijin real sau doar o nouă mutare administrativă decisă departe de nevoile lor.
Explorează subiectele:





