Regele Spaniei deţine o avere de 2,6 milioane de euro

Regele Spaniei deţine o avere de 2,6 milioane de euro

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, deţine 2,6 milioane de euro, a anunţat luni palatul regal, în contextul în care guvernul socialist de la Madrid se pregăteşte să adopte reguli menite să consolideze ''transparenţa'' casei regale, informează AFP.

Afacerile fostului rege Juan Carlos au afectat imaginea monarhiei şi l-au determinat pe Felipe al VI-lea să se distanţeze, retrăgând, în martie 2020, renta sa anuală de aproape 200.000 de euro şi anunţând că va renunţa la moştenire.

Umbrită de scandalurile şi dezvăluirile despre viaţa sa fastuoasă, regele Juan Carlos, figura centrală a tranziţiei democratice din Spania după moartea dictatorului Francisco Franco în 1975, a fost constrâns să abdice în 2014 în favoarea fiului său Felipe al VI-lea.

Marţi, premierul socialist Pedro Sanchez urmează să adopte prin decret noi reguli destinate să consolideze ''transparenţa, responsabilitatea şi eficienţa'' regatului spaniol, ''în conformitate cu principiile enunţate de către regele'' Felipe al VI-lea.

În ajunul introducerii acestor noi măsuri, palatul regal a dorit să reamintească faptul că Felipe al VI-lea a adoptat ''calea modernizării regatului, pentru a arăta că este demn de respectul şi încrederea cetăţenilor''.

''Majestatea sa Regele, ghidat de spiritul angajamentului său cetăţenesc, merge astăzi dincolo de responsabilităţile sale constituţionale luând decizia personală de a-şi face publică averea'', a anunţat palatul regal într-un comunicat.

Cea mai mare parte a averii regelui, în jur de 2,3 milioane de euro, este reprezentată de depozite în conturi de economii din veniturile sale în ultimii 25 de ani, ca prinţ de Asturia şi, ulterior, din 2014, ca rege. Restul sunt opere de artă şi bijuterii.

Juan Carlos este suspectat că a concentrat o avere ocultă în străinătate, în special graţie relaţiilor sale apropiate cu monarhiile din zona Golfului. În pofida închiderii anchetelor judiciare care l-au vizat în Spania, Juan Carlos a ales să rămână la Abu Dhabi, unde s-a refugiat.

În decembrie, justiţia elveţiană a clasat ancheta privind averea fostului suveran spaniol în Elveţia, dintre care 100 de milioane de dolari viraţi de Arabia Saudită. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...