Pentru prima dată din 1979 încoace, Iranul bifează aproape toate condițiile care, potrivit istoriei, duc la căderea unui regim. Criza economică, ruptura dintre elite, furia populară și izolarea internațională pun Republica Islamică într-o situație fără precedent.

Protestele masive din Iran au continuat sâmbătă noaptea, în ciuda unei represiuni violente a autorităților. Manifestanții cer în prezent înlăturarea conducerii clericale și a liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei, care i-a numit „vandali” și i-a acuzat că încearcă să-l „mulțumească” pe Donald Trump. Surse medicale au relatat pentru BBC scene „îngrozitoare”, cu zeci de persoane care au murit înainte de a primi îngrijiri, multe dintre ele tinere, împușcate direct în cap sau în piept. Doar într-un spital din Rasht au fost confirmate 70 de cadavre în noaptea de vineri.

Președintele american Donald Trump a declarat pe rețelele sociale că „SUA sunt pregătite să ajute” poporul iranian, fără a oferi detalii. Israelul se află în stare de alertă maximă în faţa posibilităţii unei intervenţii americane în Iran.

În urmă cu 47 de ani, Iranul trecea printr-o revoluție care a înlocuit monarhia aliată cu SUA cu o teocrație antiamericană. Astăzi, Republica Islamică ar putea fi, la rândul ei, în pragul unei contrarevoluții, relatează The Atlantic.

Istoria arată că regimurile nu se prăbușesc din cauza unui singur eșec, ci din cauza unei acumulări de crize. Potrivit analizei, există cinci condiții pentru reușita unei revoluții: o criză economică gravă, elite divizate, o opoziție largă, o narațiune convingătoare a rezistenței și un context internațional favorabil. În această iarnă, pentru prima dată din 1979, Iranul bifează aproape toate aceste criterii.

O economie în colaps

În ultima săptămână, protestele au cuprins orașele iraniene , iar amploarea lor crește de la o zi la alta. Potrivit BBC , cel puțin 70 de persoane au murit în confruntările dintre manifestanți și forțele de ordine.

Protestele au pornit dintr-o criză fiscală gravă: moneda națională este în cădere liberă, iar vistieria statului este goală. Inflația a trecut de 50%, iar la alimente ajunge la 70%, printre cele mai ridicate din lume. În ultimul an, moneda națională s-a depreciat cu peste 80% față de dolar. Dacă în 1979 un dolar valora 70 de riali, astăzi valorează 1,47 milioane. Moneda a devenit „mai degrabă un indice zilnic al disperării naționale decât un mijloc de schimb”.

Iranul are 92 de milioane de locuitori și este, probabil, cea mai mare țară din lume izolată de decenii de sistemul financiar global. Pe lângă inflație, se confruntă cu corupție endemică, proastă administrare și un exod masiv al creierelor. Tinerii se lovesc de șomaj și subocupare, iar generațiile mai în vârstă descoperă că fondurile lor de pensii sunt aproape insolvabile. Penele de curent și raționalizarea apei au devenit parte din viața de zi cu zi.

Elitele, tot mai izolate și mai divizate

A doua condiție pentru prăbușirea unui stat, înstrăinarea elitelor, este și ea vizibilă. Ceea ce a început în 1979 ca o coaliție largă s-a transformat, până în 2026, într-un regim dominat de Ali Khamenei. Fostul premier Mir Hossein Mousavi, unul dintre părinții fondatori ai Republicii Islamice, se află de 15 ani în arest la domiciliu , iar toți foștii președinți în viață au fost marginalizați sau reduși la tăcere.

Un profesor din Teheran rezumă situația astfel: „La începutul revoluției, regimul era 80% ideologi și 20% șarlatani. Astăzi, este inversul”. Statul a fost slăbit de promovarea loialității în locul competenței, iar Garda Revoluționară a ajuns să domine economia. Un fost ostatic al regimului a descris Iranul drept „o colecție de mafii concurente”.

Singurul grup de elită care a rămas unit este cel al forțelor de securitate . „Dacă acesta s-ar întoarce împotriva regimului, el nu ar supraviețui”, notează autorii.

O opoziție largă, dar încă fragmentată

Iranul îndeplinește clar a treia condiție: autoritarismul politic, economic și social a creat o coaliție de opoziție extrem de diversă. În ultimul deceniu, protestele au adunat oameni din aproape toate clasele sociale – minorități etnice, muncitori, femei, negustori din bazar. De multe ori, aceste grupuri nu au acționat coordonat, dar motivele lor de revoltă sunt, în esență, comune.

Ipocrizia regimului este deosebit de mobilizatoare. Comandanți ai IRGC impun cu brutalitat e purtarea vălului, „dar fiicele și amantele lor sunt văzute în străinătate fără hijab”. Țara suferă de o criză gravă a apei, iar mulți iranieni cred că o „mafie a apei” legată de IRGC deturnează resursele pentru propriile proiecte. Copiii a mii de oficiali își etalează viețile luxoase pe Instagram și LinkedIn. La Yasuj, protestatarii au scandat: „Copiii lor sunt în Canada! Copiii noștri sunt în închisoare!”

„Trăiască Iranul”: o nouă narațiune a rezistenței

Ideologia veche a regimului este înlocuită de un naționalism tot mai puternic. Sloganurile „Moarte Americii” sunt acoperite de „Trăiască Iranul” și de strigătul: „Nu Gaza, nu Liban, viața mea doar pentru Iran”. Oamenii cer, înainte de toate, „zendegi-e normal” - o „viață normală”, fără un stat care să controleze îmbrăcămintea, intimitatea și alegerile private.

Mulți protestatari s-au raliat fostului prinț moștenitor Reza Pahlavi, aflat în exil din 1979. El spune că vrea să ajute Iranul să treacă la democrație și „poate să servească drept monarh constituțional, dacă oamenii vor asta”. Totuși, autorii notează că „ideologiile revoluționare nu au nevoie neapărat de un plan precis de viitor”, ci de o promisiune vagă de eliberare și de o descriere puternică a nedreptăților prezentului.

Un context internațional tot mai nefavorabil Teheranului

În plan extern, Iranul este mai izolat ca oricând. După războiul de 12 zile din iunie, regimul a rămas „cu vistieria goală și cerul neprotejat”.

Donald Trump a lansat „16 bombe anti-buncăr” asupra instalațiilor nucleare iraniene, distrugând un program care a costat țara peste o jumătate de trilion de dolari. În plus, Trump a avertizat că, dacă regimul va masacra protestatari, SUA sunt „locked and loaded” - gata să intervină.

„Un regim-zombi”

Autorii spun că diferența față de trecut este clară: regimul nu mai poate oferi nici securitate economică, nici militară. „Republica Islamică este astăzi un regim-zombi. Legitimitatea, ideologia, economia și liderii săi sunt morți sau pe moarte. Ceea ce o ține în viață este forța letală”.

Singurul lucru care mai lipsește pentru o prăbușire totală este ca forțele represive să decidă că nu mai sunt dispuse „să ucidă pentru regim”. Brutalitatea poate amâna finalul, „dar este puțin probabil să-i redea pulsul”.