Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, ''profund întristată'' de incendiul de la catedrala Notre-Dame

Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este "profund întristată" de incendiul care a afectat luni seara catedrala Notre-Dame din Paris, mesaj transmis într-o scrisoare adresată preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează marţi AFP.

"Prinţul consort Philip şi cu mine am fost profund întristaţi să vedem imaginile cu incendiul care a devastat catedrala Notre-Dame", a scris regina, care este de asemenea şeful Bisericii Anglicane. "Gândurile şi rugăciunile mele sunt pentru credincioşii catedralei şi pentru întreaga Franţă în această perioadă dificilă", se arată în scrisoarea difuzată de serviciul de presă al reginei Elisabeta a II-a.

Catedrala Notre-Dame din capitala franceză a fost devastată timp de 12 ore, începând de luni seară, de un incendiu violent care i-a afectat puternic structura şi a făcut să se prăbuşească turla sa în formă de săgeată, cu o înălţime 93 de metri.

Construcţia, care datează din secolul al XII-lea, este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO ce atrăgea milioane de turişti în fiecare an.AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan