Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Regulamentul Camerei - modificat în comisie pentru obligativitatea persoanelor solicitate să se prezinte în comisiile de anchetă

Comisia pentru regulament a Camerei Deputaților a dat raport favorabil, miercuri, modificărilor care prevăd obligativitatea persoanelor solicitate de a se prezenta la comisiile de anchetă parlamentară, precum și sancțiuni pentru nerespectarea acestui lucru, a anunțat președintele comisiei, social-democratul Eugen Nicolicea.

El a explicat că o propunere legislativă similară, care modifica legea Statutului deputaților și senatorilor, a fost aprobată marți în Comisia de statut, iar acum trebuie pusă în concordanță cu Regulamentul Camerei Deputaților.

"Este vorba de instituirea unor reguli în ceea ce privește citarea persoanelor care sunt obligate să vină la o comisie de anchetă, adică acele persoane din instituțiile ce au legături cu Parlamentul, asupra cărora Parlamentul exercită control. Evident că este vorba și de persoanele care nu au o astfel de obligație instituită prin regula anterioară. Acestora li s-a precizat, pentru că nu existau înainte urmări ale refuzului, că pot să fie acuzate, dacă este cazul, de ascunderea unor date și să împiedice aflarea adevărului", a precizat Nicolicea, menționând că modificările au fost aprobate cu 3 voturi pentru și unul împotrivă.

Potrivit acestuia, prin modificările aduse s-a precizat în mod expres că poate să fie sesizat Parchetul de către comisia de anchetă.

Întrebat în legătură cu faptul că deciziile CCR precizează doar obligația morală a persoanelor de a se prezenta la comisiile de anchetă parlamentară, Nicolicea a răspuns: "CCR când vorbea de obligația morală reliefa faptul că nu avem trecut în regulament, în statut, care este lege, o altfel de obligație și dacă nu este trecută niciun fel de obligație, nicio sancțiune, ea este doar morală, dar asta nu împiedică legiuitorul să stabilească obligații și sancțiuni".

Nicolicea a explicat că, în cazul audierii magistraților, aceștia nu vor putea fi audiați în privința modului în care au soluționat dosarele. "Magistrații, după cum știți, în activitatea lor se bucură de independență, deci nu pot să fie audiați despre modul în care au soluționat anumite dosare sau anchete. Dacă sunt audiați, sunt audiați pentru alte activități și acțiuni care nu țin de dosarele pe care le instrumentează", a subliniat Eugen Nicolicea.

Comisia pentru regulament a decis și abrogarea unui articol din Regulamentul Camerei care instituia necesitatea cvorumului de prezență la comisii, a mai spus el.

"Am abrogat un articol din Regulament care instituia un cvorum la comisii, un cvorum de prezență, ceea ce este neconstituțional, este contrazis de vreo 8 decizii ale CCR. Cvorumul de prezență este obligatoriu doar la adoptarea legilor, hotărârilor și moțiunilor, așa scrie în Constituție, așa a mai decis și Curtea, în cele 8 decizii, și prin urmare acea prevedere este neconstituțională. La votul la plen pe articole nu este nevoie de cvorum, atunci de ce ar fi nevoie la comisii?", a adăugat Nicolicea.

Întrebat dacă acest lucru ar însemna că și audierea din comisiile de anchetă s-ar putea face cu doar doi — trei membri ai comisiei, Eugen Nicolicea a spus că este evident că în orice activitate a comisiei nu este nevoie de cvorum.

"Dar să ne lămurim: de ce ar lipsi membrii comisiei? Mai ales într-o astfel de situație importantă. Cei care vor să lipsească în mod voluntar înseamnă că vor să blocheze activitatea comisiei, ceea ce nu trebuie făcut, dar nu are nicio legătură acest articol cu activitatea comisiei de anchetă. Fiind majoritate nu poți să blochezi", a adăugat acesta.

El a susținut că modificările la Regulamentul Camerei nu au fost făcute legat de comisia de anchetă privind alegerile din 2009. "Cred că este bună clarificarea aceasta, dar nu cred că acest lucru (comisia de anchetă — n.r.) le-a determinat. Vă spun că eu am aceste propuneri de clarificare de câțiva ani, dar acum le-am depus. (...) Nu au legătură cu o anumită comisie de anchetă", a susținut Nicolicea.

Marți, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor a avizat favorabil propunerile legislative referitoare la obligativitatea prezenței la comisiile parlamentare de anchetă a oricăror persoane solicitate să fie audiate. Aceste modificări urmează să fie supuse aprobării plenului reunit al Parlamentului posibil în data de 8 mai, după cum a afirmat Nicolicea, acest lucru trebuind a fi stabilit de Birourile permanente.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Un om a murit în Vaslui după ce ambulanța în care se afla a rămas blocată în noroi! Dăncilă: „Guvernul …

2 ALERTĂ Va fi MĂCEL! Mobilizare masivă a românilor din Europa pentru alegeri! Lăcrimezi când vezi că tot ei înc…

3 ALERTĂ L-au săltat deja? Sau e doar antrenament?

4 Important. Care sunt pragurile de prezență care vor indica înfrângerea / victoria lui Dragnea.

5 Cei 3 foști generali DIE din anturajul lui Dragnea. Și firul care duce la Voiculescu. Și la multe altele...

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Noi dovezi că pisicile conduc de fapt lumea