Relansarea UE: Italia apreciază că propunerea franco-germană merge ''în direcţia cea bună''

Relansarea UE: Italia apreciază că propunerea franco-germană merge ''în direcţia cea bună''

Propunerea franco-germană a planului de relansare european după criza provocată de noul coronavirus merge "în direcţia cea bună", a apreciat luni ministrul de externe italian Luigi Di Maio, citat de AFP.

Această propunere "a contribuit la orientarea dezbaterii europene în direcţia cea bună, deschizând calea spre o propunere a Comisiei Europene, valabilă şi ambiţioasă", şi-a exprimat satisfacţia Di Maio în finalul unei întâlniri la Roma cu omologul său german Heiko Maas.

"Italia susţine activ pachetul de măsuri stabilit de Comisie pentru că el vizează nu numai, chiar dacă doar parţial, să repare pagubele provocate de criza de COVID-19, ci şi să facă piaţa unică mai rezilientă", a adăugat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Heiko Maas.

Şeful statului francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au propus la 18 mai un plan de relansare european la nivelul a 500 de miliarde de euro finanţat printr-un împrumut comunitar.

Propunerea lor a fost urmată după câteva zile de anunţarea de către Bruxelles a unui plan de 750 miliarde de euro. Din această sumă, 172 miliarde de euro sunt destinate Italiei, care va fi cel mai important beneficiar al acestor fonduri.

Germania, în cursul preşedinţiei sale a Consiliului UE care va începe la 1 iulie pentru şase luni, este "hotărâtă să nu lase să cadă nicio ţară europeană", a asigurat Heiko Maas.

"Forţa acestei crize este că ea poate chiar şterge vechile linii de demarcaţie în Europa", a adăugat el.

Luigi Di Maio a insistat de altfel pe lângă omologul său german asupra necesităţii de a face să progreseze negocierile asupra unui "nou pact cu privire la migraţie şi azil", care va fi amânat probabil până "după vară", potrivit Comisiei.

"Suntem încrezători în faptul că Germania pe durata preşedinţiei sale semestriale va şti să imprime un impuls decisiv pentru încheierea negocierii", a subliniat Di Maio.

Cei doi miniştri au vizitat în prealabil cartierul general de la Roma al operaţiunii militare europene Irini, care a succedat operaţiunii Sophia şi urmăreşte să facă să fie respectat embargoul asupra armelor impus Libiei.

Este "un semnal puternic, în pofida circumstanţelor dificile ale primelor săptămâni ale pandemiei", în timp ce această misiune "este esenţială pentru sprijinirea stabilităţii politice în Libia şi pentru respectarea embargoului care este prea des încălcat", a adăugat el.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...