Reprezentanţii ANAT au solicitat ministrului grec al Turismului eliminarea completă a restricţiilor pentru români

Reprezentanţii ANAT au solicitat ministrului grec al Turismului eliminarea completă a restricţiilor pentru români

Eliminarea completă a restricţiilor pentru turiştii români şi suplimentarea culoarelor de acces dar şi a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale au fost printre temele discutate de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) cu ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias.

Potrivit unui comunicat al ANAT, remis joi AGERPRES, asociaţia patronală din turism s-a întâlnit miercuri cu ministrul Turismului din Grecia, în prima zi a vizitei de lucru în România a demnitarului elen. Delegaţia ANAT a fost condusă de către Dumitru Luca, preşedinte, şi Alin Burcea, prim vicepreşedinte.

"Temele discutate au fost legate de eliminarea completă a restricţiilor pentru turiştii români, respectiv rezolvarea problemelor legate de accesul cu autoturismul propriu, prin vămile de la Makaza şi Promachonas. Delegaţia ANAT a solicitat din nou suplimentarea culoarelor de acces dar şi a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale şi a obţinut promisiuni ferme în acest sens pentru sezonul estival 2022. Odată cu eliminarea restricţiilor sanitare care presupuneau verificări suplimentare în frontieră, timpul de aşteptare pentru turiştii români se va reduce considerabil", se menţionează în comunicat.

De asemenea, discuţiile au vizat şi turismul religios, în vederea extinderii sezonului turistic, dar au fost abordate şi zonele de interes pentru turiştii din Grecia care vin în România: Bucureşti, Delta Dunării, circuite culturale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

2 Citiți și voi ce a spus azi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României...

3 VIDEO Imagini dramatice din bastionul ucrainean care stă să cadă...

4 Jurnalistul Cătălin Antohe de la cetateanul.net, pus sub acuzare de DNA pentru șantaj în dosarul fermierului Fănel Bogos, după ce ar fi primit aproape…

5 „Vânătoare de vrăjitoare” / Unul dintre cei mai apropiați susținători ai lui George Simion s-a trezit cu administratorul și contabila firmei ridicați de…