Republica Moldova: Noua majoritate parlamentară PSRM-ACUM a votat în prima lectură anularea sistemului de vot mixt

Noua majoritate parlamentară de la Chişinău, compusă din deputaţii Partidului Socialist al lui Igor Dodon şi ai Blocului ACUM (PAS plus PPDA), a votat în prima lectură anularea sistemului de vot mixt şi revenirea la cel proporţional, proiectul fiind susţinut cu o majoritate de voturi, informează portalul Deschide.md şi Radio Chişinău.

Proiectul prevede, de asemenea, încetarea propagandei electorale în ziua alegerilor şi sistarea campaniei electorale în preziua alegerilor.

Potrivit Radio Chişinău, proiectul a provocat mai multe discuţii şi propuneri, inclusiv în privinţa introducerii votului electronic, sau modificarea sistemul de distribuire a voturilor concurenţilor electorali care nu au acces în parlament, urmând să fie examinate în a doua lectură.

Schimbarea sistemului electoral prin trecerea de la sistemul proporţional la cel mixt a fost votată în iulie 2017 de către deputaţii Partidului Democrat, ai socialiştilor şi Partidul Popular European din Moldova (PPEM), fiind criticat de Comisia de la Veneţia, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

La alegerile legislative din 24 februarie s-a votat în baza sistemului sistemul mixt, criticii afirmând că sistemul a avantajat Partidul Democrat de guvernământ, în timp ce Blocul ACUM, atunci în opoziţie, a pledat constant pentru revenirea la sistemul de alegere pe liste de partid.

În schimb, socialiştii, care au votat marţi anularea sistemului mixt de vot, nu doar că i-au ajutat în urma cu doi ani pe democraţii lui Vlad Plahotniuc să-l voteze, dar nici nu au recunoscut vreodată că acesta le-a adus pierderi electorale, notează postul de radio Europa Liberă. AGERPRES


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Ucraina la schimb pentru Iran / Miza secretă a vizitei șefului CIA la Moscova

5 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar