Impresionant textul scris de Marian Ceaușescu! „Ce fericit sunt că dumneavoastră împreună cu familia aveți o viață frumoasă și nu ați trecut prin aceste traume”.

„De la uitare la nepăsare și jignire. O frântura din lupta mea.

Ce frumos ca acum romanii au libertatea de a se exprima, de a-și alege reprezentanți în parlament, președenție, administrație locala, a critica, a se plimba prin lume, a explora, a putea candida, a minți,a promite,a câștiga,a face afaceri, a se îmbogăți prin multe mijloace cinstite și necinstite, justiție independenta si câte alte lucruri dar pentru TOATE acestea în 1989 multi romani au ieșit în strada și și - au dat viata, rămânând în urma lor părinti sau copii cu sufletele goale iar lacrimile lor au împietrit, alții au rămas cu sechele nevindecabile niciodată dar statul prin poporul lui își mai aduce aminte de ei doar în asa zilele revoluției intre 16-22 prin ceremonii, onoruri militare cu fanfara cântând și personalitățile politice țin discursuri despre ce a însemnat jerfa suprema și câte unu mai varsă o lacrima iar grupurile parlamentare reprezentanții din senat, camera deputaților, guvern, armata politie, jandarmerie, sri, aduc omagii prin depuneri de coroane, aducerea aminte reamintiri, povestirile, cimitirele unde sunt îngropați cei din 1989 sunt împodobite cu flori, bande tricolore lumânări etc. Insa tristețea și golul familiilor celor care în 1989 le-au fost uciși copiii sau părintii sunt uitate de propriul popor.

Tu ce ai făcut în 21 dec 1989 când eu și alți romani eram în strada bătuți, arestați, urcați în dubele miliției sub pumni, bocanci, bulane și duși in curtea Miliției Capitalei, unde multi au fost scoși din duba aruncați si întinși cu fata pe asfalt iar milițienii torționari nu țineau cont ca ești copil, bătrân, rănit sau poate erai bolnav, te loveau toți cu bastonul,bocanci în cap, în stomac, coaste, nu țineau cont de nimic,unii de acolo au fost duși direct la morga din cauza bătăilor inima le-au cedat, alții erau duși la spital în coma,iar ceilalți chiar dacă erau cu capul spart, mana rupta au fost aruncați în dube ca pe niște saci de cartofi și duci în pușcărie chiar dacă nu aveau mandate de arestare încălcând drepturile omului, iar când au ajuns la Jilava toată noaptea au fost bătuți anchetați, umiliți, torturați,doar pentru faptul ca strigau JOS COMUNISMUL,JOS DICTATURA iar noi în Piața Universității continuam sa luptam contra COMUNISMULUI si al DICTATURI unde se trăgea în noi care ne carăm răniții în brate săi ducem la spital sa fie salvați, pentru ca acasă ii așteptau copii sau părinți, am carat colegi cu cutia craniana găurita și creieri atârnau, am carat coleg în brate cu pieptul spart de la gloanțele care au intrat în ei. Tu ai simțit cum glonțul trece pe lângă urechile tale sa nu mai auzi nimic câteva minute dar ești bucuros ca trăiești, ai auzit cum în pasajul universități copiii, femeile, bărbați în toată firea erau bătuți, împușcași trași de par de către Milițieni civili și îmbrăcați în hainele de miliție, sa vezi cum erau dați cu capul de zidurile din marmura din pasaj, sa vezi cum se prelingea sângele pe pereți , sa auzi cum strigau” jos comunismul” dar nimeni nu plângea de frica sau se cred tari ca tine și ca alți ca tine?

Ai văzut sau ai simțit cum copilul din bratele tale iți cade de pe umăr împuscat sau când lângă tine cad secerați de gloanțe o mama având la piept copilul? Ai simțit glonțul cum te musca de picior dar pe colegul tău din spate căruia ia rupt genunchiul îl iei în brate cu piciorul atârnat și fugi la mașina sa-l duci la spital și acum poarta Proteza, dar plătita de statul GERMAN nu de cel Roman care la împuscat, iar tu cu sângele care curge pe picior dar ramai în strada sa lupți alături de cei din strada? Ca după 30 de ani, una ca tine care nu gândește sa te jignească, înjure și în baza unei fotografii neadevărata sa minta precum minte poza, sa accepte o poza falsa. Asta este doar 5% din ceea ce au am trăit în 21 decembrie 1989 Piața Universității, 22 decembrie 1989 când am intrat primul în C.C. sa deschid ușile celor din Piața Revoluției am stat în fata a 4 soldați având armele îndreptate spre mine,toți aveau degetul pe trăgaci....în câte mili secunde intrau gloanțele în mine.... In dimineața zilei de 13 iunie 1990 am fost arestat și legat cu sarma în Piața Universității, pana când sa fiu pus pe trotuar lângă ceilalți, habar nu ai cata bătaie am suportat intre 14-15 iunie 1990 când am fost dus la secția 1 politie.

Nu as dori sa fi fost în locul meu tu sau cineva din familia ta de la orele 14 pana la orele 8 dimineața din 30 în 30 de minute eram bătut de către milițieni și mineri cu pulanul, bată la talpa la buricele degetelor,la tălpi,peste spate peste cap nu țineau cont,as vrea sa vad cum corpul tău suporta loviturile cu ura cu sete pana când cazi la pământ și când nu te mai sculai,deoarece leșinai și erau udat cu apa lăsat pana când iți reveneai și continuau,nu as dori sa fi fost tu în locul meu când te loveau în cap sa cazi sa iți pierzi echilibrul, sa nu mai știi ce este cu tine, sa nu mai poți vorbi... doar sa te uiți în gol și alții sa te lovească fără sa tina cont de nimic, dar sa le razi când te băteau ca de fapt eu nu mai sminteam nimic fiindcă pielea mea era ca un fier împotriva bastoanelor bâtelor și furtunului cu fier în cap. 18 ore sa fi bătut fără oprire și tu sa le razi în fata. Nu as vrea ca tu când ești dusa sau dus în arest dezbrăcat la pielea goala controlat și milițianul de la arest sa refuze sa te primească în arest din cauza ca corpul tău era tot vânat urmele de tortura,câteva degete zdrobite, vorbirea foarte foarte greoaie,dar din ordinul venit de sus eu am fost aruncat într-o camera de arest:lungimea 3 metri pe 170 lățime fără niciun geam de aerisire în care erau 8 paturi pline de mizerie, miroseau oribil a mucegai,purici,aveai doar un bec care era aprins non stop. In acea camera am stat o luna alături de ceilalți 8 colegi, nu m-am sculat din pat timp de 4 zile din cauza durerilor și a coastelor fisurate de la bătăile încasate.

După o luna am văzut și eu prima data cum arata soarele și eram bucuros ca soarele și luna nu au fost arestate o data cu mine cum am avut impresia în prima zi de pușcărie. In camera de arest acolo mâncam toți 8, acolo ne făceam toaleta într-o găleata, toți 8 colegi de camera și tot acolo mâncam toți lângă găleata plina cu fecale. Aerul curat sa-l respiram era cu porția câte 3 ore pe zi ,iar soarele și luna se le vezi erau un lux.

Dar DEMNITATEA ȘI ONOAREA nu le pierdusem și nu le voi pierde nici o data. Ce ma ținut tare Credința și mereu ma gândeam la multe personalități romanești care au suferit mai rău de cât mine și nu și au vândut credința demnitatea și onoarea.

Aici, ma voi opri. Ce fericit sunt ca dumneavoastră împreuna cu familia aveți o viata frumoasa și nu ați trecut prin aceste traume.”

Distribuie Distribuie Comentarii