
Rețea de falsificare a actelor de identitate, descoperită în România. Peste 100.000 de euro găsiți la percheziții
Procurorii au descoperit și confiscat zeci de mii de euro în urma perchezițiilor în dosarul privind obținerea de acte de identitate românești false pentru persoane din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova.
Procurorii au descoperit sume importante de bani în urma perchezițiilor desfășurate în dosarul privind eliberarea ilegală a documentelor de identitate românești pentru cetățeni din Rusia, Ucraina și Republica Moldova. Peste 76.000 de euro și 27.000 de lei au fost ridicați de autorități.
Funcționari implicați în falsificarea identității
Ancheta vizează o rețea bine organizată, în care patru funcționari publici sprijineau cetățeni străini să obțină ilegal acte de identitate românești. Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ( IGPF ), „beneficiarii erau luaţi în spaţiu contra unor sume de bani, aproximativ 100 de euro de persoană, în imobile improprii locuirii sau în imobile care în realitate nu există”.
În acest caz, doi funcționari din cadrul unui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ceilalți doi se află sub control judiciar.
Documente în alb și domicilii fictive
În urma celor 93 de percheziții efectuate joi în județul Suceava, procurorii au identificat cereri de eliberare a documentelor în alb , semnate de așa-zișii „găzduitori”, dar fără ca datele beneficiarilor să fie completate. Cererile erau însoțite de toate documentele necesare pentru procesarea solicitării.
Mai grav, anchetatorii au descoperit că în unele cazuri proprietarii imobilelor nu aveau nicio cunoștință că în spațiile lor locuiau oficial alți cetățeni, ceea ce indică faptul că documentele au fost completate și depuse fără știrea acestora.
Peste 1.700 de persoane cu identități false în România
„În cursul anilor 2023 - 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populaţiei şi-au stabilit domiciliul în mod fictiv peste 1.700 de persoane născute în Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state”, se precizează în comunicatul IGPF.
Ancheta, desfășurată de polițiștii de frontieră sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează destructurarea unei rețele care a acționat prin intermediul unor funcționari din cadrul unui serviciu de evidența populației și al unei primării.
Percheziţii extinse
Marți, polițiștii de frontieră au efectuat peste 200 de percheziții în acest dosar, sub coordonarea aceluiași procuror de caz . În total, acțiunile judiciare au vizat falsul informatic în formă continuată și eliberarea ilegală a documentelor de identitate.
Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile nu exclud noi rețineri sau extinderea cercetărilor asupra altor persoane implicate.
Sursa: adevarul.ro