Reţea internaţională specializată în furt de maşini de lux, destructurată în Ungaria

Poliţia din Ungaria a destructurat o reţea internaţională specializată în furt de maşini de lux, a anunţat luni un purtător de cuvânt al biroului naţional de investigaţii într-o conferinţă de presă online, informează MTI.

Infractorii obţineau maşini prin furt, înşelăciune şi delapidare, apoi le vindeau în Ungaria şi în alte ţări europene, a declarat Gabor Nemedi.

Potrivit acestuia, ancheta a început în 2018, în urma emiterii unor mandate pentru furturi de autoturisme în Italia. În cooperare cu Europol şi poliţia din Italia, poliţia ungară a arestat patru cetăţeni italieni, unul român şi trei ungari la începutul anului 2020, dar de atunci numărul suspecţilor din Ungaria a crescut la 19, inclusiv 5 italieni şi 2 români.

În timpul anchetei din Ungaria, poliţia a confiscat 78 de maşini, 16 tractoare şi utilaje de construcţii, precum şi două camioane, şi a identificat alte 89 de maşini vândute în străinătate.

Răspunzând la o întrebare, Nemedi a spus că maşinile furate vor fi returnate proprietarilor de drept.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Cum arăta o scandinavă de acum 6.000 de ani: piele închisă și ochi albaștri