Rezultate finale BEJ Bistrița-Năsăud: PSD, câștigătorul oficial al alegerilor locale în județ

Rezultate finale BEJ Bistrița-Năsăud: PSD, câștigătorul oficial al alegerilor locale în județ

Partidul Social Democrat este câștigătorul oficial al alegerilor locale desfășurate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în urma centralizării de către Biroul Electoral Județean a tuturor rezultatelor înregistrate în cele 62 de circumscripții.

PSD a obținut 39 de mandate de primar (dintre care unul în alianță electorală cu ALDE), PNL are 15 primari, ALDE șapte (dintre care trei prin alianță electorală cu PSD), iar UDMR a obținut un singur mandat de primar.

Din totalul voturilor valabil exprimate pentru alegerea celor 62 de primari din județ, PSD a obținut 66.564 de voturi (49,16%), PNL — 36.790 voturi (27,17%), iar ALDE — 14.153 voturi (10,45%).

La voturile PSD și ALDE se adaugă și cele 4.388 de voturi acordate reprezentanților alianțelor formate în comunele Livezile, Romuli, Chiochiș, Sânmihaiu de Câmpie, Budești și Miceștii de Câmpie.

În ceea ce privește voturile pentru listele de consilieri locali, acestea au fost mai puține decât pentru primari: 57.639 pentru PSD (43,55%), 33.788 pentru PNL (25,53%), 12.252 pentru ALDE (9,18%), 5.360 pentru UDMR (4,05%), restul partidelor obținând între 165 ( PSRO) și 4.338 voturi (PMP).

Pentru listele de consilieri propuse de alianțele formate din ALDE și PSD s-au primit în total 3.967 voturi.

La Consiliul Județean, PSD a obținut 50,42% din voturi (50,42%), PNL — 31.943 de voturi (24,36%), ALDE — 10.834 de voturi (8,26%). Aceste trei partide vor forma viitorul Consiliu Județean, PSD-ului fiindu-i atribuite 19 mandate, PNL-ului nouă, iar celor de la ALDE, trei.

Prezența la urne în județul Bistrița-Năsăud a fost de peste 51%, raportat la numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele permanente, complementare și suplimentare, care a fost de 264.062 de persoane.

În ce privește voturile nule, acestea au fost diferite numeric, în funcție de tipul de buletin de vot. Astfel, din voturile acordate pentru primari au fost invalidate 4.291 buletine, din cele pentru consiliile locale — 7.324, iar din cele pentru Consiliul Județean — 8.578.

AGERPRES/(AS — autor: Tina Țucui, editor: Elena Stanciu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Judecați voi...

5 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...