Robert De Niro a avut un mesaj neobișnuit pentru absolvenții unei facultăți de arte din New York

Celebrul actor Robert De Niro, invitat să țină un discurs la festivitatea de absolvire a unei noi promoții de la o facultate din cadrul New York University (Tisch School of the Arts), a avut un mesaj hilar pentru cei proaspăt ieșiți de pe băncile facultății, relatează revista americană Time.

După cuvintele de introducere, cunoscutul actor le-a declarat tinerilor care vor alege cariere de actori, scenariști sau regizori: "Absolvenți ai Tisch, ați reușit. Și sunteți terminați ("you're f-ked" în original, n.red.)".

"Ați descoperit un talent, ați avut o ambiție și v-ați recunoscut o pasiune", a declarat el. "Când simți că nu te poți lupta cu ea, mergi înainte. Atunci când vine vorba de artă, pasiunea ar trebui întotdeauna să primeze în fața simțului comun", a completat artistul.

"Și da, sunteți terminați. (Dar) vestea bună este că nu este un lucru rău pentru început", a explicat Robert De Niro.

Ceremonia de absolvire, desfășurată la Madison Square Garden, poate fi urmărită integral pe site-ul Tisch School of the Arts. AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

4 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare