Român arestat în Texas pentru fraudă la bancomate. „Am fost investigator de falsuri timp de 32 de ani și nu mai văzusem așa ceva până acum”

Un bărbat din România a fost arestat în localitatea Plano, Texas, după ce a fost acuzat că fura bani din bancomate folosind un sistem ingenios care bloca sumele în aparat până când el revenea să le recupereze. Pe numele său există 56 de mandate de arestare în Canada și mai multe în Ungaria.

Românul arestat în SUA pentru furt din bancomate FOTO: Plano Police Department

Românul arestat în SUA pentru furt din bancomate FOTO: Plano Police Department

Ancheta a început în luna iulie, când autoritățile au descoperit un dispozitiv de blocare a banilor instalat la un bancomat de pe Preston Road. Camerele de supraveghere au surprins imagini cu suspectul, Ionuț Aurel Iova, în timp ce monta dispozitivul. Mai multe persoane au încercat să retragă bani, dar nu au reușit să îi recupereze.

Ulterior, bărbatul a fost filmat revenind la aceeași bancă pentru a îndepărta mecanismul și a l ua banii blocați, fugind cu aproape 1.000 de dolari , informează Fox4News .

Polițistul american Jerry Minton, cu o experiență de 32 de ani în investigarea falsurilor, a descris metoda folosită drept „ ingenioasă și inedită”: „Am fost investigator de falsuri timp de 32 de ani și nu mai văzusem așa ceva până acum. Este destul de simplu, dar sofisticat. Dispozitivul trebuia fabricat individual pentru acea marcă de bancomat”.

Mandate de arestare internaționale și detenție în Texas

Autoritățile americane au declarat că Iova are mai multe mandate de arestare în Ungaria pentru infracțiuni legate de droguri. În total, are 56 de mandate de arestare în Canada pentru fapte similare comise în SUA.

În prezent, Ionuț Aurel Iova se află în detenție într-un centru al Departamentului de Securitate Internă din Conroe, Texas, și așteaptă să fie prezentat în fața judecătorilor pentru a răspunde pentru faptele sale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă