Român din Italia, victima unui furt de identitate. S-a trezit că datorează peste 800.000 de euro fiscului

Un român stabilit în Italia a trăit un adevărat coșmar, după ce s-a trezit că are datorii de peste 800.000 de euro la fisc. Descoperirea tulburătoare a avut loc în urmă cu un an, atunci când a aflat că este vizat de executare silită, relatează Radio Siena TV.

Românul s-ar putea trezi și cu alte datorii făcute de cel care i-a furat identitatea. Foto: Arhivă

Românul s-ar putea trezi și cu alte datorii făcute de cel care i-a furat identitatea. Foto: Arhivă

Situația inedită în care se află românul, C.B., a ajuns și în presa din Italia. Totul a început în urmă cu două decenii, când bărbatul, în vârstă de 40 de ani și care trăiește în Val d'Elsa, și-a pierdut cartea de identitate, care a ajuns pe mâini greșite.

Mai exact, cartea de identitate a ajuns în posesia unui alt român care a reușit să-și înființeze o firmă cu sediul în Verona . Astfel, compatriotul și-a însușit identitatea lui C.B. timp de ani de zile și a reușit să scape basma curată de datoriile făcute.

Ulterior, în anul 2023, C.B. a intrat în posesia unei somații de plată din partea Agenzia delle Entrate. El trebuia să achite o datorie în valoare 807.000 de euro pe care nu o făcuse.

Bulversat de cele aflate, bărbatul a prezentat cazul în instanță și a reușit să câștige procesul împotriva fiscului din Italia, după ce a dovedit că nu el era cel care trebuia tras la răspundere.

Conaționalul acumulase amenzi pentru evaziune fiscală.

Grație avocaților săi, bărbatul nu a trebuit să plătească suma exorbitantă, datoria fiind anulată.

Totuși, românul s-ar putea trezi și cu alte datorii făcute de cel care i-a furat identitatea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

3 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

4 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului

5 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…