România a avut cea mai mare creștere economică din UE, în trimestrul al doilea

România a avut cea mai mare creștere economică din UE, în trimestrul al doilea

Cu un avans de 5,7% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie - iunie 2017, arată o estimare preliminară, publicată miercuri de Eurostat.

Conform Eurostat, produsul intern brut al României a înregistrat atât în primul trimestru al acestui an, cât și în trimestrul al doilea un avans 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă, PIB a crescut cu 2,2% în zona euro și cu 2,3% în UE, după o creștere de 1,9%, respectiv 2,1% în primul trimestru.

De asemenea, în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, România a înregistrat o creștere economică de 1,6%, ceea ce o plasează pe locul secund în UE după Suedia, care a înregistrat o creștere economică de 1,7% de la un trimestru la altul. Și în acest caz, avansul economiei românești este mult superior mediei din UE și din zona euro, unde PIB a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,5% în primele trei luni în ambele cazuri.

Datele publicate de Eurostat sunt similare cu cele anunțate anterior de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit căruia în trimestrul al doilea, față de aceeași perioadă din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 5,9%, pe seria brută .

Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II 2017, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a crescut cu 1,6%. Față de același trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 5,7%.

Eurostat subliniază, însă, că datele comunicate miercuri ar putea fi revizuite într-o nouă estimare care ar urma să fie dată publicității în data de 7 septembrie 2017.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

4 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

5 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…