România a reușit să obțină protecția și recunoașterea europeană pentru "Salamul de Sibiu"

România a reușit să înregistreze la nivel european "Salamul de Sibiu" ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al doilea produs după Magiunul de Prune Topoloveni în anul 2011, a declarat, vineri pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

"Romania are deja protejat 'Salamul de Sibiu' la nivel european, dar protecția intră oficial în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, așa cum prevede regulamentul european. Este pe ultima linie și Telemeaua de Ibănești care ar fi putut fi protejată mai repede pentru că din punct de vedere cronologic s-a depus documentația înaintea 'Salamului de Sibiu', dar a fost o contestație a Greciei ca să nu afecteze telemeaua lor. Am clarificat situația și cred că într-o lună cel mult vom primi și pentru acesta. Urmează Novacul afumat", a precizat ministrul.

Potrivit Ministerului Agriculturii, anunțul privind înregistrarea 'Salamul de Sibiu' (IGP) ca produs de Indicație Geografică Protejată a fost publicat vineri, 19 februarie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene din data de 9 februarie 2016.

Conform procedurilor de înregistrare a unei denumiri în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate, nu a fost depusă în termenul legal nicio declarație de opoziție.

Astfel, potrivit termenelor Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei Europene, 'Salamul de Sibiu' dobândește oficial denumirea de indicație geografică protejată la 20 de zile de la publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv pe 10 martie 2016.

În data de 17 noiembrie 2014, a fost înaintată către Comisia Europeană cererea de înregistrare pentru dobândirea protecției denumirii 'Salamul de Sibiu' — Indicație Geografică Protejată de către grupul aplicant — Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu format din cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România, la care ulterior a aderat și CrisTim.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

România avea până vineri doar un singur produs protejat la nivelul UE — Magiunul de prune Topoloveni — care a obținut certificarea IGP în anul 2011, în timp ce Bulgaria, care a intrat în același an în Uniunea Europeană, deținea trei produse cu recunoaștere DOP și 11 cu IGP.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Judecați voi! / Ciolacu, singurul invitat la Ambasada Franței care nu a purtat mască de protecție

2 Rareş Bogdan pune degetul pe rană: „Vom asista la infectări în masă și asta din cauza incoerenței și inconștie…

3 Cică imaginile acestea ar fi de azi-noapte, din Senatul României

4 „Eu o să fiu acela care o să te îngroape lângă un porc într-un mormânt de piatră! / Un dement se angajează să-l …

5 Priviți, s-au dat de gol! / Protestatarii anti-COVID s-au oprit în fața Ambasadei Rusiei ca să aplaude