România, divizată: Sub jumătate din cetățeni mai preferă democrația
Societatea românească se arată profund divizată în ceea ce privește preferința pentru sistemul de guvernare, potrivit celei de-a XIII-a ediții a BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research. Studiul relevă că doar 47,2% dintre români consideră democrația drept forma de regim preferabilă, chiar și în contextul unor posibile conflicte și dezbateri politice. Aproape un procent similar, de 46,3%, ar opta pentru un regim mai puțin democratic, dacă acesta ar garanta mai multă ordine și stabilitate.
Diferența dintre cele două opțiuni majore este marginală, iar 6,5% dintre respondenți nu au putut oferi un răspuns sau nu au dorit să declare o preferință clară.
Doar 47.2% dintre participanții la sondaj consideră că democrația este de preferat FOTO Shutterstock
Cine preferă democrația și cine ordinea
Analiza demografică a respondenților arată profile distincte pentru fiecare tabără. Susținătorii democrației sunt, într-o proporție semnificativ mai mare decât media, votanți ai PNL și USR, bărbați, tineri cu vârste sub 30 de ani, persoane cu studii superioare și locuitori din marile centre urbane.
Pe de altă parte, un regim mai puțin democratic, perceput ca generator de ordine și stabilitate, este preferat într-o măsură mai ridicată de votanții AUR, de persoanele cu vârste cuprinse între 45 și 59 de ani, de cei cu educație primară și de rezidenții din mediul rural.
Control democratic versus decizii rapide
O altă dimensiune analizată de sondaj vizează importanța controlului democratic asupra puterii în contrast cu rapiditatea luării deciziilor. Majoritatea respondenților, 60,6%, consideră că este esențial ca puterea să fie controlată democratic, chiar dacă acest lucru încetinește procesul decizional. În schimb, 29,5% prioritizează deciziile rapide, acceptând o reducere a controlului democratic. Aproape o zecime (9,8%) nu au oferit un răspuns.
Grupul celor care valorizează controlul democratic al puterii include, într-o măsură mai mare decât media, votanți PNL și USR, persoane cu vârste între 45 și 59 de ani, cu studii superioare și locuitori ai Bucureștiului și ai marilor orașe.
În contrast, dorința pentru decizii rapide este mai pronunțată în rândul votanților AUR, al persoanelor între 30 și 44 de ani, al celor cu educație primară și al rezidenților din mediul rural.
O cultură democratică vulnerabilă, avertizează directorul INSCOP Research
„Rezultatele Barometrului Informat.ro – INSCOP indică un nivel îngrijorător de fragilizare a atașamentului față de valorile democratice. Deși contextul actual – marcat de instabilitate politică, dificultăți economice și scăderea încrederii – influențează inevitabil percepțiile populației, faptul că aproape jumătate dintre români consideră că un regim mai puțin democratic poate fi preferabil dacă asigură ordine și stabilitate depășește nivelul unei simple nemulțumiri conjuncturale. În același timp, majoritatea continuă să susțină controlul democratic al puterii chiar cu prețul unui proces decizional mai lent, ceea ce arată că principiile democratice păstrează încă o bază importantă de legitimitate.
Tensiunea dintre aceste două atitudini reflectă existența unei culturi democratice vulnerabile, în care o parte semnificativă a societății este dispusă să relativizeze normele democratice atunci când percepe că acestea nu mai oferă ordine, eficiență și stabilitate sau când persistă, la nivelul unor grupuri importante de populație, neîncrederea în corectitudinea alegerilor. Evoluția acestor indicatori în timp va fi esențială pentru a distinge între efectele temporare ale crizei actuale și o eventuală deteriorare structurală a atașamentului față de democrație. Publicul tânăr susține în proporții mai mari democrația, în timp ce votanții AUR și populația cu studii primare sau cei din mediul rural preferă în proporții mai mari un regim mai puțin democratic, dar care asigură mai multă ordine și stabilitate”
– Remus Ștefureac, director INSCOP Research
Despre sondaj
Cercetarea a fost realizată de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro , în colaborare cu think-tank-ul Strategic Thinking Group, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research. Datele au fost colectate în perioada 13-16 iulie 2026, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eșantionul a cuprins 1100 de persoane, selectate aleatoriu și reprezentative pentru populația neinstituționalizată a României cu vârsta de peste 18 ani, conform categoriilor socio-demografice esențiale (sex, vârstă, ocupație). Marja maximă de eroare a datelor este de ± 2,95%, la un nivel de încredere de 95%.
Explorează subiectele:


