România domină categoric Europenele de canotaj U23: 10 medalii la Kruszwica
Întrecerea continentală găzduită de localitatea poloneză Kruszwica în intervalul 5-6 septembrie s-a transformat într-un veritabil recital al sportivilor tricolori. Cu 12 echipaje aliniate la start și 34 de reprezentanți, Federația Română de Canotaj a obținut supremația europeană la tineret, surclasând națiuni de tradiție precum Germania, Grecia, Italia, Cehia și Elveția.

România are o tradiție în proba feminină de 8+1 Foto: FR de Canotaj
Seria medaliilor de aur a debutat în finala de două rame feminin (BW2-), unde tandemul Iulica-Maria Ursu – Andreea Petras a trecut linia de sosire în 7:56,20, lăsând în urmă ambarcațiunile din Lituania și Franța. A urmat succesul echipajului masculin de patru rame (BM4-): Cosmin Iulian Pleșescu, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc și Leontin Nuțescu au oprit cronometrul la 6:25,49, depășind Danemarca și Polonia.
Victoriile au continuat și la feminin. În proba de patru rame (BW4-), Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina Cantoriu și Iuliana Isabela Boldea au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu timpul de 7:18,11, devansând echipajele Austriei și Germaniei. La patru vâsle feminin (BW4x), cvartetul format din Ioana Gabriela Cristescu, Francesca Iulia Stejar, Sonia Teodora Biță și Daria-Elena Maximiuc s-a impus fără emoții în fața Elveției, încheind cursa în 7:09,40.

Și băieții s-au impus în proba de 8+1 la CE de tineret Foto: FR de Canotaj
Probele regină de 8+1 au adus o dominație completă a României. Barca masculină (BM8+) – formată din Antonel Avăcăriței, Andrei Perdei, Patrick Francisc Sebestyen, Sebastian Alexandru Tașcă, Nicolae Răzvan Stoian, Sergiu Anfimov, Mateus-Simion Cozminciuc, Fabrizio-Alexandru Scripcariu și cârmaciul Maria-Antonia Iancu – a triumfat cu 6:06,92, în fața bărcilor din Cehia și Italia. La feminin (BW8+), echipajul compus din Marina Ariana Balint, Andreea Petras, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, Stejara Olariu, Bianca-Elena Drăghici, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cristina Ailincăi și Irina Lucia Andreea Despa a învins Italia, terminând traseul în 6:48,93.
Seria de medalii de aur a fost completată individual și în probele mixte. Bianca-Camelia Ifteni a triumfat autoritar la schif simplu feminin (BW1x), parcurgând distanța în 8:09,99. David Costel Chitic și Stejara Olariu s-au impus la dublu vâsle mixt (BMix2x) cu 6:59,34, în vreme ce cursa de 8+1 mixt (BMix8+) a fost câștigată tot de România (6:15,64), în componența Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitrița Ursaciuc, Iuliana Irina Cantoriu, Iuliana Isabela Boldea, Cosmin Iulian Pleșescu, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc, Leontin Nuțescu și Maria-Antonia Iancu, după un duel cu bărcile Cehiei și Italiei.
Singura medalie de argint a fost adusă de echipajul de dublu rame masculin (BM2-), prin Mateus-Simion Cozminciuc și Fabrizio-Alexandru Scripcariu, cronometrați în 6:58,44.
Delegația a bifat prezențe și în finalele secundare: David Costel Chitic și Daniel Vasile Chitic au terminat pe locul trei în Finala B la dublu vâsle masculin (BM2x), încheind pe 9 la general, iar Marian Gabriel Guia a fost cel mai rapid în Finala C de schif simplu masculin (BM1x), obținând poziția a 13-a în clasamentul total.
„Rezultatele obținute la Kruszwica mă bucură și, în același timp, îmi dau multă încredere în viitorul canotajului românesc. Nouă medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene Under 23 reprezintă un rezultat foarte valoros și demonstrează că avem o generație tânără care muncește, crește frumos și este pregătită să facă pasul către marea performanță. În spatele acestor medalii se află multă muncă, disciplină, sacrificiu și, bineînțeles, o echipă întreagă formată din sportivi, antrenori, staff medical și tehnic. Faptul că România a încheiat competiția pe primul loc în clasamentul pe națiuni este o confirmare a muncii depuse în ultimii ani pentru dezvoltarea și susținerea canotajului de performanță. Îi felicit pe toți sportivii pentru felul în care au concurat, pentru ambiție și pentru modul în care au reprezentat România. Aceste rezultate sunt importante nu doar prin prisma medaliilor, ci și pentru ceea ce construim mai departe. Avem nevoie ca acești tineri să continue să muncească la fel de serios, să rămână concentrați și să transforme experiența acumulată la nivel Under 23 în performanță la nivel de seniori. Felicitări tuturor celor care au contribuit la aceste rezultate și le mulțumesc pentru că au dus din nou România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european. Este un rezultat care ne obligă să continuăm și să fim la fel de ambițioși și în competițiile următoare.” — Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj
Explorează subiectele:
