România își află grupa de calificare pentru Euro 2024: De ce pornim cu un mare dezavantaj

România își află grupa de calificare pentru Euro 2024: De ce pornim cu un mare dezavantaj

Cu o singură calificare în cele patru turnee finale desfășurate în mandatele lui Răzvan Burleanu la FRF – a fost ales președinte, prima dată, în martie 2014 – România atacă acum Euro 2024 (14 iunie – 14 iulie), turneu final care va fi găzduit de Germania în zece orașe, cu 24 de naționale.

Edward Iordănescu are motive să zâmbească: și-a păstrat funcția, în ciuda rezultatelor slabe.

Edward Iordănescu are motive să zâmbească: și-a păstrat funcția, în ciuda rezultatelor slabe.

Nemții sunt calificați din oficiu, așa că cele 53 de echipe angrenate în preliminarii vor ținti cele 23 de bilete disponibile pentru competiția de peste doi ani. Nu toate se vor acorda însă după calificările tradiționale! La tragerea la sorți de duminică (ora 13.00), la Frankfurt, se va stabili componența celor zece grupe de calificare: șapte formate din cinci echipe și trei de șase echipe. Primele două clasate din fiecare serie vor obține automat biletele pentru turneul final.

Alte trei naționale vor ajunge la Euro 2024 după meciurile de baraj pentru echipele cele mai bine clasate din Liga Națiunilor care au ratat însă Euro 2024 după preliminariile tradiționale. Din păcate, România, terminând pe ultimul loc în Liga B a Națiunilor, a rămas fără acest „colac de salvare“, în cazul unui parcurs slab în calificări și ratarea primelor două poziții în grupă.

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE TRAGEREA LA SORȚI PENTRU EURO 2024

Urnele tragerii la sorți pentru Euro 2024

*Urna 1: Olanda, Croația, Spania, Italia (deținătoarea trofeului), Danemarca, Portugalia, Belgia, Ungaria, Elveția, Polonia

*Urna a 2-a: Franța, Austria, Cehia, Anglia, Țara Galilor, Israel, Bosnia, Serbia, Scoția, Finlanda

*Urna a 3-a: Ucraina, Islanda, Norvegia, Slovenia, Irlanda, Albania, Muntenegru, ROMÂNIA, Suedia, Armenia

*Urna a 4-a: Georgia, Grecia, Turcia, Kazahstan, Luxemburg, Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Feroe, Macedonia de Nord

*Urna a 5-a: Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru, Belarus, Lituania, Gibraltar, Estonia, Letonia, Moldova, Malta

*Urna a 6-a: Andorra, San Marino, Liechtenstein

Rusia e exclusă de la Euro 2024.

*Grupă accesibilă: Ungaria, Bosnia, ROMÂNIA, Feroe, Malta, San Marino

*Grupă infernală: Spania, Franța, ROMÂNIA, Turcia, Slovacia, Andorra

Preliminariile se vor juca în 2023

*Etapa I: 23-25 martie

*Etapa a II-a: 26-28 martie

*Etapa a III-a: 16-17 iunie

*Etapa IV-a: 19-20 iunie

*Etapa a V-a: 7-9 septembrie

*Etapa a VI-a: 10-12 septembrie

*Etapa a VII-a: 12-14 octombrie

*Etapa a VIII-a: 15-17 octombrie

*Etapa a IX-a: 16-18 noiembrie

*Etapa a X-a: 19-21 noiembrie

Naționala, în mandatul lui Burleanu la FRF

Turneu final Rezultatul obținut

Euro 2016 Calificare. Apoi, ultimul loc în grupă după Franța, Elveția, Albania

CM 2018 Calificare ratată

Euro 2020 Calificare ratată

CM 2022 Calificare ratată

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 O nouă scorneală sau o pistă reală?

2 Râdem de 35 de ani de milițieni... Uite unde a ajuns „Poliția”...

3 VIDEO Vine revoluția 2.0? / Val de apeluri pe TikTok la proteste în 21-22 decembrie

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, pe care fostul milițian l-a…

5 „Încerc să obțin un împrumut de ani de zile și nu sunt eligibil pentru unul, dar cumva hoții au reușit”