România, printre ţările UE cu cel mai puternic avans al producţiei industriale în luna aprilie

Producţia industrială a înregistrat o creştere peste aşteptări în luna aprilie, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, graţie unei dublări a producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată, pe măsură ce economiile au ieşit din carantină, arată datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite Reuters.

Conform acestor date, producţia industrială a crescut cu 39,3% în zona euro şi cu 38,7% în Uniunea Europeană (UE 28), în luna aprilie 2021, comparativ cu aprilie 2020. Eurostat precizează că, în ritm anual, producţia industrială a crescut în toate statele membre UE în luna aprilie, însă cele mai semnificative creşteri au fost înregistrate în Italia (79,5%), Slovacia (69,1%) şi România (64,5%).

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o creştere de 37,3% a producţiei industriale în zona euro. Eurostat precizează că producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a înregistrat un avans de 117,3% în zona euro şi unul de 110,4% în UE, în luna aprilie, după un avans de 34,5%, respectiv 34,1% în luna martie.

În luna aprilie 2021 comparativ cu luna martie 2021, producţia industrială a crescut cu 0,8% în zona euro şi cu 0,5% în UE. Cele mai importate scăderi au fost înregistrate în Belgia (7,4%), Malta (5,6%), Estonia (4,4%), Grecia (4,2%), Austria (2,9%) şi România (2,7%).

Şi în acest caz, datele Eurostat sunt superioare estimărilor analiştilor care se aşteptau la o creştere de 0,4% a producţiei industriale în zona euro. Pe categorii, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată, în cazul cărora producţia a crescut cu 3,4% în luna aprilie, după scăderi de 1,2% în lunile februarie şi martie. În cazul UE, producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut cu 2,9% în aprilie, după scăderi de 1% în februarie şi 0,4% în martie.

Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că în luna aprilie 2021, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 5,9% ca serie brută şi a crescut cu 2,7% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a fost mai mare atât ca serie brută (68,0%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (63,2%). AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani

5 VIDEO O apariție bizară în transmisiunea SpaceX a declanșat teorii despre extratereștri