România, promovată în fața a 40.000 de americani pe stadionul echipei de baseball Washington Nationals

Iubitorii americani de baseball din zona Washington DC au avut sâmbătă ocazia de a cunoaște România, la evenimentul "Taste of the World", informează biroul de presă al ambasadei României în Statele Unite printr-un comunicat primit de AGERPRES.

Organizat de una dintre cele mai apreciate și valoroase echipe de baseball ale momentului, Washington Nationals, pe stadionul Nationals Park, cu ocazia meciului cu Atlanta Braves, "Taste of the World" — organizat pentru a doua oară — a fost dedicat promovării culturale și turistice în fața a 40.000 de spectatori.

Dintre cele opt misiuni diplomatice invitate, ambasada României a primit onoarea de a participa la ceremonia de anunțare a echipelor de start. De asemenea, drapelul României a fost prezentat în parada de pe terenul de joc. Ambasada a organizat două standuri prin care a oferit publicului oportunitatea de a cunoaște patrimoniul cultural și tradițiile naționale, atât prin informații turistice și culturale, cât și prin produse tradiționale românesti.

De asemenea, cu sprijinul Federației Române de Baseball și Softball, publicul american a fost informat despre evoluția baseballului din România.

În contextul pregătirilor pentru participarea României la acest eveniment, ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior. a declarat: "Am ținut foarte mult să fim prezenți la acest eveniment major. Mă bucur enorm că ambasada a avut ocazia unică de a promova România în fata a zeci de mii de americani din capitala Statelor Unite. Sunt pasionat de acest sport minunat de peste 25 de ani. Baseballul este un fenomen complex care îmbină reguli detaliate cu o eleganță specială, exprimând simetrie, matematică, echilibru mental și respect față de joc. Înainte de toate însă, baseballul înseamnă răbdare strategică, pentru că totul se joaca până la ultima minge. Este un sport care reflectă fidel spiritul american atât pe teren, cât și în tribune, stadionul de baseball fiind poate cel mai bun loc în care poate fi înțeleasă în profunzime societatea americană".

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?

5 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist