România TV a încasat două amenzi de 10.000 de lei şi o somaţie publică de al CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, postul România TV cu două amenzi de câte 10.000 de lei şi o somaţie publică.

Consiliul Național al Audiovizualului

Consiliul Național al Audiovizualului

Întrunit în şedinţă publică, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite privind postul România TV pentru emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în luna octombrie 2022.

Prima amendă de 10.000 de lei a fost acordată pentru emisiunea informativă "Ştirile România TV" din 20 octombrie, în cadrul căreia nu s-a ţinut cont de dispoziţiile articolul 64 alineatul (1) litera a) la difuzarea ştirii cu titlul "Replică din coteţ pentru Delia".

Articolul 64 prevede "În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii".

Cea de-a doua sancţiune, de 10.000 de lei, a fost acordată deoarece a încălcat prevederile articolului 64 alineatul (1) litera a) în emisiuni referitoare la mitingul LGBT organizat în Capitală, titlul afişat pe ecran fiind "Marşul neomarxiştilor, cum forţează resetarea sexuală".

Somaţia publică a fost acordată pentru că nu s-au respectat prevederile articolului 65 litera b) la difuzarea unor emisiuni având ca temă accidentul rutier în care a fost implicată Monica Macovei. Printre titlurile afişate se află "Monica Macovei, scandal şi aroganţă, înregistrări uluitoare", "Vecinele Monicăi Macovei rup tăcerea, mărturii uluitoare", "Se îmbată Monica Macovei? Propagandista cu care chefuieşte".

Potrivit CNA , în emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli : (...) b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală".

În aceeaşi şedinţă, Consiliul a decis să aplice societăţilor Green Gold Media TV SRL Petroşani şi Ardelean Production Media SRL Oradea câte o somaţie publică pentru încălcarea prevederilor articolului 54 alineatul (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 - "furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte