Rugby: ''Am adus bucurie în casele românilor'', a afirmat Hari Dumitraș, după participarea la Cupa Mondială

Rugby: ''Am adus bucurie în casele românilor'', a afirmat Hari Dumitraș, după participarea la Cupa Mondială

Haralambie Dumitraș, președintele Federației Române de Rugby, a declarat, marți dimineața, la revenirea din Anglia, că acest sport a adus speranță și bucurie în casele românilor, prin participarea la Cupa Mondială.

''Nu ne așteptam la o asemenea primire la aeroport. Pe de altă parte, nu sunt eu cel așteptat. Băieții sunt, pentru că pentru aproape o lună de zile ei au fost eroii noștri, au fost modelele noastre. Ne-am bucurat alături de ei, am văzut tot ce înseamnă să joci cu bucurie, cu determinare, și chiar să întorci un rezultat când totul era pierdut. Au fost momente extraordinare, sunt mândru pentru ei. Rugbyul are un viitor destul de bun în țara noastră, pentru că au dat un exemplu pentru toți copiii din România că acest sport este un model pentru societate, un mod de educație, în primul rând, și un mod de exprimare. Cred că cea mai frumoasă satisfacție pe care am avut-o este că într-o seară de octombrie am adus un pic de speranță și bucurie în casele românilor. Acesta a fost lucrul cel mai frumos'', a spus președintele FRR.

Întrebat cum s-a văzut această competiție din postura de președinte, Dumitraș a precizat: ''A fost greu, pentru că este frumos să joci pe teren, acolo poți să te exprimi. În tribună ești legat, nu poți decât să suferi, dar am fost și eu alături de jucători, am împins și eu în grămadă așa cum am putut de departe, am închis ochii atunci când Vlaicu a înscris din ultima lovitură de pedeapsă. A fost un infern și un extaz''.

Despre faptul că România nu va merge direct la viitoarea Cupă Mondială, după înfrângerea în fața Italiei, Hari Dumitraș a spus: ''În sport trebuie să mai și pierzi câteodată, găsesc că am pierdut frumos, am lăsat acolo o imagine bună, sunt niște regrete, este adevărat, dar această echipă ne dă mari speranțe pentru viitor. Cred că există oportunitatea ca marile națiuni să se oprească din când în când și la București datorită acestor băieți''.

În legătură cu nerealizarea obiectivului, două victorii la Cupa Mondială, fostul internațional a arătat: ''De fapt, biroul federal a decis ca obiectiv o victorie, dar băieții au forțat mâna cum se spune și cred că dacă mai erau 10 minute în meciul cu Italia veneam acasă cu două victorii. Din păcate, am pierdut cu Italia, dar atitudinea jucătorilor, maniera în care au reprezentat România și frunza de stejar mi-au dat o mare satisfacție. Dar cred că este important ca în viitor să câștigăm deoarece așa se întâmplă, ne reamintim numai de cei victorioși''.

Lotul României de rugby a revenit, marți, de la Cupa Mondială 2015 , competiție care are loc în Anglia și Țara Galilor. România a obținut, la această competiție, o singură victorie în Grupa D, 17-15 cu Canada, fiind învinsă de Franța cu 38-11, de Irlanda cu 44-10 și de Italia cu 32-22.  AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă îl îngroapă definitiv pe Geoană, care a mințit cu nesimțire despre cum a ajuns el la NATO!

2 VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

3 Polițistul local Bucur Cezar Mihail s-a declarat femeie

4 VIDEO Lovitură cruntă încasată de Rusia în Crimeea! / Canal neoficial al aviației ruse: „Exact așa cum am spus că va fi. Veșnica pomenire…”

5 Un articol care dă fiori despre Siria, țara care a ajuns să supraviețuiască economic din fabricarea unui drog...