Rugby: Fostul mare jucător şi antrenor Ioan Teodorescu s-a stins din viaţă la 85 de ani

Rugby: Fostul mare jucător şi antrenor Ioan Teodorescu s-a stins din viaţă la 85 de ani

Fostul mare jucător şi antrenor de rugby Ioan Teodorescu s-a stins din viaţă la 85 de ani, a anunţat, vineri, Federaţia Română de Rugby.

"Federaţia Română de Rugby îşi exprimă regretul faţă de dispariţia uneia dintre marile personalităţi ale rugbyului românesc, Ioan Teodorescu. Jucător cu o carieră impresionantă, devenit apoi antrenor, întotdeauna aproape de Ovalul autohton, acesta s-a stins din viaţă la vârsta de 85 de ani", a anunţat FRR pe site-ul oficial.

Campion european cu Griviţa Roşie în 1964, echipă cu care a cucerit de patru ori şi titlul naţional în 1962, 1966, 1967 şi 1970, Ioan Teodorescu este unul dintre numele reprezentative ale rugbyului romanesc. Născut la Bucureşti pe 6 septembrie 1936, acesta a debutat în rugby la Clubul "Progresul Finanţe Bănci", unde a jucat până în 1958. A mai evoluat pentru cluburile Constructorul (1958-1960), Ştiinţa Bucureşti (1960-1962) şi Griviţa Roşie (1962-1970).

De asemenea, a făcut parte din echipa naţională de tineret şi apoi de seniori, cu care a participat la turneul din Belgia, în Cupa Păcii şi la cele din Franţa şi Italia. Postul de bază în echipă era aripă dreapta, dar a jucat şi aripă stânga, chiar şi în linia a treia. Centru a jucat în finala Cupei Campionilor Europeni, prima ediţie, 1962, la Bucureşti, pierdută de Griviţa cu 3-11. De asemenea, a jucat în toate meciurile din a doua ediţie a Cupei Campionilor Europeni, 1964.

Fostul internaţional Octavian Morariu, actual preşedinte al Rugby Europe, i-a adus un omagiu lui Teodorescu pe pagina sa de Facebook: ''Primul antrenor din viaţa mea a decis să antreneze în Rai. Îl aşteaptă acolo tata şi toată mişcarea griviţeană plecată la Ceruri''.

''Ioan Teodorescu a fost, în primul rând, un om extraordinar şi pentru asta nu sunt cuvinte suficiente să-i mulţumesc'', a mai spus Morariu.

Şi preşedintele FRR, Alin Petrache, a avut cuvinte alese despre Ioan Teodorescu: ''Generaţia de aur a Rugbyului Românesc se reuneşte în Cer. De astăzi, pe postul de aripă merge şi fostul internaţional Ioan Teodorescu''.

''Ne plecăm capetele cu gratitudine în faţa acestui mare sportiv al României şi al Rugbyului. Dumnezeul să-l odihnească în pace!'', a adăugat Petrache pe Facebook.

Slujba de înmormântare va avea loc luni, 6 decembrie, ora 12:00, la Cimitirul Reînvierea (lângă Bucur Obor).
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Rugby Romania / Facebook

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte! Și lumea crede că rușii sunt blocați total....

2 VIDEO O „dronuță” kamikaze rusească ia la ţintă obuzierele americane ale ucrainenilor

3 VIDEO Ce mahăr din mafia imobiliară o proteja? / Acesta este funcționarul din Primăria Capitalei care a fugit cu acte de la Urbanism

4 O poză care a generat peste 1000 de comentarii

5 Ce scrie fata lui Putin în online despre războiul din Ucraina când crede că lumea nu știe cine e