Rusia: Ambasadorul Austriei, convocat la MAE rus în legătură cu presupusul caz de spionaj; Lavrov, 'neplăcut surprins'

Ministerul de Externe al Rusiei l-a convocat vineri pe ambasadorul Austriei la Moscova în urma anunţului Vienei că un colonel din armata austriacă este suspectat că a spionat timp de decenii în favoarea Rusiei, transmit dpa şi AFP.

Ambasadorul austriac Johannes Eigner a fost convocat la Ministerul de Externe rus, a relatat presa de stat rusă.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat în cursul dimineţii că un colonel de armată, în prezent retras din activitate, este suspectat că a lucrat pentru serviciile de informaţii ruse începând din anii 1990 şi până în anul acesta.

Kurz a precizat că însărcinatul cu afaceri al Rusiei la Viena a fost convocat de ministrul de externe austriac Karin Kneissl, care, în plus, şi-a anulat deplasarea prevăzută în Rusia.

Cancelarul a mai declarat că a fost deschisă o anchetă judiciară.

Într-o primă reacţie, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-a declarat 'neplăcut surprins' de acuzaţiile Vienei.

Austria este una din puţinele state membre ale Uniunii Europene care a menţinut contacte diplomatice strânse cu Rusia în pofida conflictului din Ucraina şi a cazului Skripal. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot