Rusia desfăşoară avioane de luptă în Crimeea pe fondul tensiunilor cu Ucraina

Ministerul Apărării al Rusiei a anunţat luni desfăşurarea a peste zece avioane de luptă Suhoi SU-27 şi SU-30 în Crimeea, după ce şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, a declarat că Ucraina pregăteşte 'o provocare' în apropierea peninsulei înainte de sfârşitul anului, transmite Reuters, preluând o ştire a agenţiei Interfax.

Potrivit Ministerului Apărării, avioanele de luptă vor fi desfăşurate la baza aeriană Belbek din Crimeea, unde vor staţiona permanent.

''Avem informaţii (...) că pe linia de demarcaţie a forţelor (din estul Ucrainei) militarii ucraineni au concentrat circa 19.000 de oameni şi o cantitate importantă de armament greu, pentru care beneficiază de ajutorul instructorilor americani şi britanici'', a declarat şeful diplomaţiei ruse, citat de EFE.

În plus, a continuat Lavrov, autorităţile ruse dispun de informaţii care le fac să creadă că, ''în ultimele 10 zile ale lunii decembrie, (preşedintele ucrainean Petro) Poroşenko plănuieşte o provocare la frontiera cu Rusia, la frontiera cu Crimeea''. ''Va primi din partea noastră o replică pe care nu o va uita. Este ţara noastră, sunt frontierele noastre'', a avertizat Lavrov.

Moscova a anexat în 2014 Crimeea de la Ucraina, iar tensiunile dintre cele două state vecine s-au inflamat după ce Rusia a sechestrat, luna trecută, trei nave ucrainene şi pe cei 24 de membri ai echipajelor în largul peninsulei, sub acuzaţia de pătrundere ilegală în apele teritoriale ruseşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Barje scufundate în Dunăre / operațiune complexă pentru salvarea Unității 2 Cernavodă

2 Jumătate sunt de la PSD / Peste 50 de parlamentari, instruiți la școlile SRI și MApN...

3 Președintele iranian, Pezeshkian, se îndoiește de identitatea noului lider suprem

4 Dezbatere aprinsă / Prețurile din Brașov și Bran, mai mari ca în vestul Europei?

5 Faraonu de la Madrid, întâlnire de gradul zero cu „sora” Alina Stoica, văduva temutului Dorel Hanea