Rusia este gata să discute despre o vizită a lui Putin la Washington (Interfax)

Rusia este gata să discute despre o nouă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, a informat agenţia de presă Interfax citându-l vineri pe ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, notează Reuters.

Casa Albă a declarat joi că Trump l-a invitat pe Putin să viziteze Washingtonul în această toamnă , o replică îndrăzneaţă la un torent de critici în Statele Unite asupra summitului dintre preşedinţii american şi rus la Helsinki în această săptămână.

Trump a uimit lumea luni neavând nicio poziţie critică faţă de Putin la primul lor summit, pentru presupusul amestec al Moscovei în alegerile din 2016 în SUA. Ce s-a întâmplat în timpul întâlnirii tete-a-tete dintre Trump şi Putin numai cu interpreţi prezenţi rămâne necunoscut.

Antonov a spus că Putin i-a făcut propuneri concrete lui Trump despre rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, deşi el nu le-a dezvăluit, adaugă vineri Interfax.

Ambasadorul rus este citat declarând că ar fi bine să se organizeze o întâlnire între ministrul rus al apărării Serghei Şoigu şi omologul său american James Mattis, adăugând că un grup de parlamentari americani intenţionează de asemenea să viziteze Rusia.

Un grup de membri republicani ai Congresului s-a deplasat la Moscova pentru o rară vizită în această lună, iar parlamentarii ar putea vizita din nou în prima jumătate a lunii august, a declarat Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă TASS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA