Rusia începe exerciții militare de amploare în regiunile din sudul țării

Exerciții militare de amploare implicând unități de apărare aeriană au început joi în sudul Rusiei, a anunțat joi Ministerul Apărării de la Moscova, citat de Interfax și RIA Novosti.

La aceste exerciții participă peste 2.000 de militari și aproximativ 500 de unități de armament și tehnică militară. Ele vor avea loc până la 10 aprilie și se vor desfășura pe 12 poligoane din trei districte federale — Sudic, Nord-Caucazian și cel din Crimeea, acesta din urmă fiind creat în martie anul trecut după anexarea peninsulei la Federația Rusă.

Potrivit ministerului rus, în aceste exerciții vor fi implicate și bazele militare ruse din Armenia și din regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud, teritorii a căror independență a fost recunoscută de Moscova după războiul ruso-georgian din 2008.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”