Rusia îşi regrupează forţele pentru a încerca să preia întreaga regiune Donbas, afirmă Jens Stoltenberg

Rusia nu renunţă la ofensiva sa în Ucraina, dar va încerca să se concentreze pe preluarea completă a regiunii Donbas în următoarele săptămâni, a avertizat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit AFP şi Reuters.

''Trupele ruse au părăsit regiunea Kiev şi nordul Ucrainei. Vladimir Putin mută un număr mare de trupe către est în Rusia. Ele se vor reînarma, vor primi efective suplimentare, întrucât au suferit mari pierderi, şi se vor reaproviziona pentru a lansa o nouă ofensivă foarte concentrată în regiunea Donbas'', a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă organizată în ajunul unei reuniuni de două zile a miniştrilor de externe din ţările NATO.

''Repoziţionarea forţelor ruse va dura un anumit timp, câteva săptămâni, înaintea lansării unei ofensive majore. Este esenţial ca aliaţii să îi susţină pe ucraineni, să îi ajute să se reînarmeze, pentru a le permite să se apere'', a accentuat înalta oficialitate aliată.

Miniştrii de externe din NATO vor discuta joi cu omologul lor ucrainean Dmitro Kuleba despre nevoile forţelor ucrainene.

''Nu vreau să dau alte detalii, dar vorbim despre sisteme de arme avansate. Vorbim, de exemplu, despre Javelin şi alte arme antitanc'', a spus Stoltenberg, adăugând că se va discuta şi despre livrarea de muniţii, medicamente şi sisteme de arme ''de cea mai bună calitate''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte