Rusia 'nu este dezamăgită' de cum decurge relația bilaterală cu SUA (purtător de cuvânt al Kremlinului)

Kremlinul 'nu este dezamăgit' de felul în care decurg relațiile dintre Rusia și SUA de când Donald Trump a preluat mandatul prezidențial, iar o evaluare a viitorului relației bilaterale poate fi făcută doar după o întâlnire a liderilor de la Moscova și Washington, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, citat de Reuters.

'N-am privit niciodată realitatea prin ochelari cu lentile roz, nu ne-am făcut iluzii, deci nu sunt motive să fim dezamăgiți', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă.

Peskov fusese întrebat dacă Kremlinul se simte dezamăgit de faptul că nu se înregistrează progrese în vederea îmbunătățirii legăturilor cu SUA de la învestirea lui Donald Trump.

Noul președinte american promisese în campania electorală că va face eforturi să reconstruiască relația cu Rusia.

'Încă nu au existat contacte substanțiale între cei doi lideri. Nu se știe când se va întâmpla asta. Probabil abia după ce vor discuta va fi clar în ce privințe vor continua să existe diferențe semnificative și dacă e posibil să descoperim zone unde putem coopera', a spus purtătorul de cuvânt.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

3 El este atacatorul din Cracovia

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri