Rusia, pregătită să majoreze livrările de gaze spre Europa, chiar dacă consumul intern e ridicat

Rusia, pregătită să majoreze livrările de gaze spre Europa, chiar dacă consumul intern e ridicat

Consumul de gaze în Rusia este la un nivel record dar Moscova încă este pregătită să majoreze livrările spre Europa dacă ar primi astfel de solicitări, a declarat vicepremierul Alexander Novak, transmite Reuters.

"Vreau să subliniez că în Rusia avem cifre record privind consumul de gaze anul acesta, în urma redresării active a economiei", a afirmat Novak într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 1 TV, conform agenţiilor ruse de presă.

Rusia, a cărei producţie de gaze şi exporturi spre UE sunt deja aproape de un nivel, a informat că trebuie să finalizeze umplerea capacităţilor interne de stocare înainte de a majora livrările pe piaţa spot din Europa. Guvernul rus a anunţat că intenţionează să finalizeze umplerea capacităţilor interne de stocare până la finalul acestei luni.

Novak nu a specificat cât de mari sunt rezervele de gaze ale Rusiei dar a estimat că facilităţile subterane de stocare din Europa nu depăşesc 25 miliarde metri cubi de gaze (bcm).

Oficialul a insistat că cererea internă ridicată nu va opri Rusia să majoreze cantitatea de gaze livrată Europei dacă se vor primi astfel de solicitări.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Criticii au acuzat Moscova că deliberat reduce livrările pentru a exercita presiuni politice şi a obţine mai repede aprobarea autorităţilor de reglementare pentru gazoductul Nord Stream 2.

Rusia a dezminţit aceste acuzaţii şi a dat asigurări că îşi îndeplineşte angajamentele contractuale, ceea ce marii consumatori europeni au confirmat.

Joi, Alexander Novak a reiterat că nimeni din Europa nu a cerut Rusiei să trimită o cantitate suplimentare de gaze pentru a calma creşterea preţurilor gazelor pe piaţa spot. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Jenante imagini! / Loredana, dezmăț la restaurant cu „morcovul” italian

2 „Stă ca disperata agățată de Bodi prin cluburi”

3 Adevăr, intoxicare? / Armele furnizate de către Occident nu vor ajuta Ucraina într-un eventual conflict cu Rusia

4 Încă un mesaj pro-Rusia de la vârful Germaniei!

5 Putin plănuiește o lovitură de stat în Ucraina pentru a-și instala propriul guvern marionetă / Lista complotiști…