Rusia: Putin a promulgat suspendarea acordului ruso-american privind reciclarea plutoniului cu destinație militară

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luni legea care suspendă acordul cu SUA privitor la reciclarea plutoniului cu destinație militară, transmite AFP.

Legea, intrată în vigoare luni odată cu publicarea în monitorul oficial, a fost votată în octombrie în Duma de Stat (camera legislativă inferioară) și aprobată apoi în Consiliul Federației (camera superioară).

Acordul, semnat în anul 2000 de cei doi președinți în exercițiu, Vladimir Putin și, respectiv, Bill Cinton, prevedea pentru fiecare din cele două state reciclarea în combustibil civil a 34 de tone de plutoniu provenite de la uriașele stocuri de arme nucleare moștenite din vremea Războiului Rece, semn al angajamentului părților de a lupta împotriva proliferării nucleare.

Anunțându-și la începutul lunii decizia de a suspenda acordul, Putin a justificat-o prin 'schimbarea radicală a circumstanțelor și apariția unei amenințări pentru stabilitatea strategică, din cauza acțiunilor inamicale ale SUA față de Rusia'.

Legea lasă totuși deschisă posibilitatea revocării ei în situația în care SUA și-ar retrage forțele armate din statele care au aderat la NATO după 2000, ar pune capăt 'tuturor sancțiunilor' și ar plăti compensații pentru pierderile financiare implicate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour