Rusia: Putin aduce elogii Serviciului de informaţii al armatei ruse, în plin scandal legat de otrăvirea cu Noviciok

Rusia: Putin aduce elogii Serviciului de informaţii al armatei ruse, în plin scandal legat de otrăvirea cu Noviciok

Preşedintele rus Vladimir Putin a adus un elogiu vineri ''profesionalismului'' şi ''curajului'' Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), participând la o ceremonie dedicată împlinirii a 100 de ani de la crearea acestui serviciu, într-un moment în care GRU este acuzat de otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie cu agent neurotoxic de tip militar Noviciok şi de atacuri cibernetice în lumea întreagă, relatează AFP.

''Vă cunosc capacităţile - fără nicio exagerare -, inclusiv în domeniul operaţiunilor speciale'', a declarat Putin, adresându-se celor prezenţi la ceremonia desfăşurată la Teatrul armatei ruse din Moscova.

''Sunt convins de profesionalismul vostru, de curajul vostru personal şi de hotărârea voastră, convins că fiecare dintre voi va face totul pentru Rusia şi pentru poporul nostru'', a subliniat el.

Creată de bolşevici în 1918 şi considerată drept structură rivală a KGB în perioada sovietică, Direcţia Generală de Informaţii a Statului Major al forţelor armate (GRU, denumită oficial GU în 2010) are reputaţia de a fi cea mai puternică şi mai temerară agenţie de spionaj rusească, fiind puţin cunoscută publicului larg.

În discursul său, Putin, el însuşi fost ofiţer KGB, a propus revenirea la vechea denumire a instituţiei GRU, prin adăugarea literei ''R'', care desemnează ''de informaţii'', deşi - din obişnuinţă - serviciul de spionaj al armatei ruse era oricum denumit pe stil vechi atât în presa rusă, cât şi în cea internaţională.

În ultimele luni, mai multe ţări occidentale au acuzat GRU de implicare în atacuri cibernetice şi acte de piratare informatică în lumea întreagă, în timp ce Londra a acuzat ''agenţi GRU'' de otrăvirea în luna martie a fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Marea Britanie.

Autorităţile britanice au emis mandate de arestare împotriva a doi presupuşi agenţi GRU, suspectaţi că au comis atacul cu ''Noviciok'', un puternic agent neurotoxic, împotriva celor doi Skripal la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei.

În SUA, GRU este acuzat că s-ar afla la originea atacurilor cibernetice împotriva calculatoarelor Partidului Democrat, ca parte a scandalului privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale americane din 2016. În acest caz, 12 ruşi prezentaţi ca agenţi GRU au fost inculpaţi în absenţă în iulie. Aceste acuzaţii sunt respinse de Rusia. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Uite o știre care spune multe despre țara în care am ajuns să trăim și despre „năpârcile gen plaha” care au condus-o...

2 Cine este familia de sibieni care deține peste 100 de proprietăți în SUA

3 BREAKING Val de concedieri la început de an! / Mai multe fabrici din România își închid porțile și lasă mii de angajați fără locuri de muncă

4 Criză fără precedent în NATO: aliații restricționează accesul SUA la informații sensibile pe fondul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda

5 Mișcări militare şi tensiuni în Groenlanda: SUA desfăşoară aeronave NORAD la baza Pituffik şi Danemarca trimite trupe suplimentare