Sabotaj la periferia Moscovei. Partizanii ATEȘ au dezactivat turnurile de comunicații și au slăbit apărarea antiaeriană rusească
În timp ce Moscova își întărește discursul despre invulnerabilitatea apărării antiaeriene, partizanii ucraineni susțin că au reușit să lovească exact în punctele sensibile ale sistemului de protecție din jurul capitalei ruse. Mișcarea militară a ucrainenilor și tătarilor crimeeni „ATEȘ” a anunțat că a sabotat mai multe turnuri de comunicații din zonele Putilkovo, Kommunarka și Domodedovo, în regiunea Moscovei, afectând astfel capacitatea de reacție a apărării antiaeriene ruse.
mai multe turnuri de comunicații
Potrivit informațiilor publicate pe canalul de Telegram al grupării, pe aceste instalații erau montate sisteme de război electronic folosite pentru detectarea țintelor aeriene care zboară la joasă altitudine, transmiterea datelor și coordonarea unităților de apărare aeriană.
„După sabotaj, sistemul de apărare antiaeriană de la intrările spre Moscova a pierdut o parte dintre punctele de observație. Datele despre țintele aeriene la joasă altitudine au început să ajungă cu întârziere, viteza de reacție a scăzut, iar unele rute au rămas fără acoperire”, au transmis reprezentanții „ATEȘ”.
În ultimele săptămâni, capitala Rusiei a avut parte de mai multe incidente. În noaptea de 4 mai, locuitorii Moscovei au auzit explozii puternice, iar ulterior s-a aflat că o dronă a lovit un imobil de pe strada Mosfilmovskaia, aflat la aproximativ șase kilometri de Kremlin.
Noi explozii au fost raportate și în noaptea de 17 mai, atât în Moscova, cât și în regiunea din jurul capitalei. La Zelenograd au izbucnit incendii, unul dintre ele fiind înregistrat pe teritoriul parcului tehnologic „Elma”.
Ucraienii au lovit și baza Flotei ruse de la Marea Caspica
În paralel, Statul Major al Ucrainei susține că forțele sale au lovit și baza Flotei ruse din Marea Caspică, aflată la Kaspiisk, unde sunt staționate nave capabile să lanseze rachete Kalibr folosite frecvent în atacurile asupra Ucrainei.
Potrivit Kievului, atacul desfășurat în noaptea de 15 mai ar fi avariat o navă mică purtătoare de rachete și un dragor de mine.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/vRjF46jzC-g?si=d9LZxyoyCe7etNU_" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>
Baza de la Kaspiisk este considerată un punct strategic pentru Flotila Caspică a Rusiei și găzduiește nave din clasele Buian, Buian-M și Karakurt, platforme echipate pentru lansarea rachetelor de croazieră Kalibr.
Canale OSINT apropiate de surse locale vorbesc și despre pierderi în rândul militarilor ruși, unele informații indicând aproximativ 30 de răniți, fără o confirmare oficială până în acest moment.
În aceeași serie de atacuri, Ucraina afirmă că a lovit și rafinăria de petrol din Riazan, una dintre cele mai mari din Rusia, unde ar fi izbucnit un incendiu major. Instalația are o capacitate anuală de procesare de aproximativ 17 milioane de tone de petrol și produce inclusiv combustibil utilizat de aviația militară rusă.
Atacuri au fost raportate și asupra unor depozite de muniții și facilități logistice din regiunile ocupate Lugansk și Donețk. La Mariupol, forțele ucrainene susțin că au lovit un post tehnic de recunoaștere al FSB-ului rus, provocând avarii sistemelor radar și modulelor optoelectronice.
Kievul afirmă că aceste operațiuni fac parte din strategia de erodare a infrastructurii militare și logistice ruse, prin lovirea depozitelor de combustibil, muniții și echipamente de război electronic aflate la mare distanță de linia frontului.
Sursa: adevarul.ro

