Salariaţii din învăţământ reiau miercuri protestele

Sindicatele din învăţământ organizează miercuri un pichet în Piaţa Victoriei pentru a atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior.

La acţiunea de protest sunt aşteptaţi aproximativ 500 de membri de sindicat.

"Multe unităţi de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condiţiile de muncă. Mai mult, deşi lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariaţii în cauză nu sunt remuneraţi suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. Având în vedere specificul sistemului de învăţământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII", menţionează sindicaliştii într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, la protest vor participa şi angajaţi din palatele şi cluburile sportive şcolare. Aceştia vor protesta faţă de intenţia Ministerului Educaţiei de a transfera aceste instituţii, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităţilor locale.

"Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 şi H.G. nr. 569/2017", atrag atenţia sindicaliştii.

Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", în numele celor peste 300.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

4 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților

5 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus