Săndesc: Comisia ce evaluează răniții din Colectiv, condusă de dr. Diaconu; s-au stabilit spitalele pentru tratamentul recuperator

Săndesc: Comisia ce evaluează răniții din Colectiv, condusă de dr. Diaconu; s-au stabilit spitalele pentru tratamentul recuperator

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc a anunțat, luni, că au fost stabilite spitalele în care se va asigura tratamentul de recuperare medicală în cazul răniților în clubul Colectiv.

De asemenea, secretarul de stat în MS a anunțat că dr. Gabi Diaconu va coordona grupul de intervenție, iar comisia are în componența sa medici specialiști în chirurgie plastică reparatorie, în recuperare medicală, psihologi și asistenți medicali.

''Această comisie mixtă medicală va analiza fiecare caz din pacienții internați și cei externați pentru a le stabili un program adecvat de recuperare medicală. S-au stabilit spitalele în care se va asigura acest tratament de recuperare — ambulator sau la nevoie prin internare. De asemenea, programul de recuperare medicală va fi integrat într-un program comprehensiv de asistență psihologică și socială, atât pentru pacient, cât și pentru membrii familiei. Persoana de contact și coordonatorul grupului de intervenție în criză este dr. Gabi Diaconu'', a spus Săndesc presei.

El a precizat, referindu-se la pacienții care ar avea nevoie de tratament în străinătate, că această comisie medicală va analiza fiecare caz, iar acolo unde va considera că prin gravitatea leziunilor și complexitatea procedurilor de recuperare există o recomandare pentru tratament în afară va face acest demers.

''Recomandarea va fi făcută de o comisie unică, pentru a asigura un procedeu standardizat'', a subliniat secretarul de stat.

În ceea ce privește problema infecțiilor intraspitalicești, Săndesc a arătat că la pacienții arși acestea sunt inevitabile.

''Profesional, este evident și recunoscut de toată lumea — infecțiile intraspitalicești la pacienții arși sunt inevitabile. Din statisticile internaționale — 75% dintre pacienții cu arsuri grave care ajung să moară au infecții intraspitalicești. Pacienții vor fi în continuare îngrijiți conform standardelor de îngrijire, conform experienței deosebite pe care o au medicii'', a adăugat oficialul MS. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?