SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 noiembrie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 noiembrie

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu; Sf. Dasius din Durostorum

Romano-catolice
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 20 noiembrie.

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în una dintre cetăţile Decapolisului, Irinopolis, în Asia Mică. Tatăl lui se numea Serghie şi era un om robit de patimi. Mama sa, Maria, era însă "binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii", care, fiind rădăcină bună, a odrăslit pe acest mare sfânt. (Vieţile Sfinţilor)

A avut parte de o bună educaţie şi a manifestat o aplecare deosebită spre cele duhovniceşti, frecventând biserica şi studiind dogmele credinţei. Mergea la biserică adeseori şi asculta cu multă luare aminte Psalmii prorocului şi împăratului David, prin care sufletul său se aprindea de dor dumnezeiesc. De multe ori, depărtându-se în loc liniştit, se ruga lui Dumnezeu.

A renunţat la căsătorie şi a intrat în viaţa monahală, mergând la o mănăstire, unde a vieţuit timp de 14 ani.

După această perioadă, a început a merge din loc în loc, venind în mijlocul credincioşilor şi încurajându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.

În ultimii ani ai vieţii, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic, fiind hirotonit preot pentru felul în care îşi trăia viaţa. Se spune că sărăcia lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă îşi acoperea trupul. Cu o astfel de petrecere trăind el, atât de mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoţie şi a fost hirotonit preot, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei.

La Tesalonic s-a îmbolnăvit grav, şi, aşa bolnav şi slăbit, a călătorit până la Constantinopol, unde a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la o mănăstire din oraş.

În 1453, când Bizanţul a căzut sub stăpânirea turcească, moaştele Sfântului Grigorie, întregi şi neputrezite, au fost aduse în părţile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, şi le-a dus la Mănăstirea Bistriţa (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.

* Sfântul Mucenic Dasie (Tasius) a fost soldat roman dintr-o legiune care staţiona la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea.

În acele vremuri, în timpul Saturnaliilor, o sărbătoare păgână renumită în Imperiul Roman, exista obiceiul să se aleagă, prin tragere la sorţi, un rege al sărbătorii, care putea să petreacă după cum voia timp de treizeci de zile. După trecerea acestui timp, cel ales rege era sacrificat prin aruncarea în sus şi străpungerea, în cădere, de săbiile ostaşilor.

Saturnaliile se întindeau pe perioada a şapte zile; în acest timp nu se muncea, aveau loc multe spectacole publice (lupte, gladiatori, circ, curse) şi fiecare cetăţean roman putea să-şi dea frâu liber patimilor şi poftelor.

Dasie, ostaş creştin, a fost ales prin tragere la sorţi să fie rege al Saturnaliilor. El însă s-a socotit ostaş al lui Hristos şi s-a împotrivit îndeplinirii acestui obicei. Pentru că nu a vrut să participe la sărbătoarea romană, Dasie a fost aruncat în temniţă. După multe chinuri, la 20 noiembrie 304, Sfântului Dasie i s-a tăiat capul.

În cetatea Axiopolis (Cernavodă), Sfântul Dasie era sărbătorit de trei ori pe an, în acest loc fiind descoperită o basilică veche, unde acesta era pomenit alături de Sfinţii Mucenici Chiril şi Chindeu.

Moaştele sale au fost duse, mai târziu, la Ancola, în Italia, şi aşezate cu mare cinste în Biserica Sfântului Chiriac, unde se păstrează până astăzi. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro ) AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...