Sava: Am primit agrementul din partea MDRAP; putem intra în legalitate cu Arena Națională

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, anunță că PMB a primit agrementul din partea Ministerului Dezvoltării, în baza solicitării transmise, însoțită de expertiza laboratorului din Italia, precizând că este confirmată încadrarea la categoria B de risc la incendiu, ceea ce înseamnă că se poate intra în legalitate cu Arena Națională. * Comisia de avizare a acordat agrementul pentru copertina Arenei Naționale (surse)

''Mai așteptăm avizul IGSU, dar acesta devine o formalitate în acest moment. Mă bucur că domnul viceprim-ministru Vasile Dîncu a înțeles, într-un final, că aceasta era calea legală de urmat și nu cea sugerată de așa-zis experții, care ne recomandau să udăm cu apă acoperișul și să aducem mai multe forțe de ordine la stadion în ziua meciurilor. Nu, asta ar fi fost o 'cârpeală românească', pe care IGSU n-ar fi putut să o accepte, în condițiile legii. Mă bucur, de asemenea, că n-am fost nevoiți să apelăm la soluția înlocuirii acoperișului. Ar fi fost costisitor și inutil. Suntem pe drumul cel bun. Avem acum o Arenă Națională modernă, clasificată după toate standardele europene, care poate fi deschisă evenimentelor sportive în condiții de siguranță'', a scris edilul, luni, pe pagina sa de Facebook.

Comisia de avizare din cadrul Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții a acordat, luni, agrementul tehnic pentru copertina stadionului Arena Națională, în urma unei solicitări făcute de asocierea JV Max BOGL — Astaldi, au precizat anterior, pentru AGERPRES, surse din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR