Scandal la UTA Arad: „Fanii îmi cer să mut echipa în campionatul Ungariei!”. Suporterii au luat foc

Scandal la UTA Arad: „Fanii îmi cer să mut echipa în campionatul Ungariei!”. Suporterii au luat foc

Alexandru Meszar, unul dintre conducătorii clubului UTA Arad, a declarat că fanii arădeni îi cer să mute echipa în campionatul Ungariei. Oficialul a acuzat arbitrajul după meciul cu CFR, pierdut cu 2-1, când „centralul” Lucian Rusandu a făcut 4 erori majore împotriva formației sale, dintre care doar două au fost corectate cu ajutorul VAR-ului.

UTA se luptă să scape de retrogradare. Foto Facebook

Președintele celor de la UTA susține că suporterii nu mai suportă greșelile de arbitraj împotriva echipei lor și i-au cerut să dezafilieze clubul, apoi să îl înscrie în campionatul Ungariei. Însă fanii ardeleni au luat foc împotriva oficialului, ba chiar au emis un comunicat în care spun că UTA va activa în veci în campionatul românesc

Alexandru Meszar a răbufnit: „E revoltător ce s-a întâmplat la meciul cu CFR și e puțin trist ceea ce o să vă spun acum. Noi am mers pe ideea că pentru performanță este bine să oferi condiții, salarii bune și nu altceva. Întotdeauna am fost corecți, fair-play, fără circ, fără presiuni, dar se pare că în ziua de azi, mai ales în fotbalul nostru nu ajung doar condițiile oferite.

I se cere dezafilierea echipei

E greu să fii departe de București… Nu avem arme de luptă în aceste cazuri și e păcat pentru publicul acesta minunat că suferă. Primesc zeci de mesaje în timpul fiecărui meci, după meci, să ne înscriem în campionatul Ungariei, că așa nu se mai poate. Ni se cere să ne dezafiliem, apoi să mergem în Ungaria, să facem și noi ca și cei de la hochei”, a spus Meszar pentru Fanatik.

De partea cealaltă, suporterii spun că Meszar aberează. Asociația Suporter Club UTA, o parte a suporterilor echipei din Arad, a reacționat după declarațiile oficialului. Fanii spun că nu au cerut ca UTA să joace în Ungaria și l-au atacat dur pe conducătorul clubului.

Suporterii spun că totul e o aberație

”Asociația Suporter Club UTA (SCU) respinge vehement afirmațiile deplasate ale domnului Alexandru Meszar, potrivit cărora fanii îi cer acestuia să dezafilieze echipa de la Federația Română de Fotbal și să o mute în campionatul maghiar.

Astfel, constatăm că ne aflăm în fața unui nou derapaj al celui care conduce UTA, fără a avea vreo funcție oficială în cadrul clubului. Da, suntem de acord cu ideea că UTA a fost dezavantajată destul de clar la anumite partide, chiar destul de grav la partida de la Cluj, însă în același timp trebuie să vedem și dincolo de „perdeaua de fum” lansată de Alexandru Meszar.

Situația echipei, generată de incompetența conducătorilor

Nu putem și nu trebuie să trecem cu vederea faptul că UTA se află în acest impas, stagnând de luni de zile pe o poziție direct retrogradabilă, tocmai din cauza deciziilor proaste luate de conducere, adică de Alexandru Meszar. Este greșit să punem situația clubului exclusiv pe seama arbitrajelor, când vedem cu toții că principalele cauze sunt legate de incompetență.

De fapt, exact asta se încearcă acum, mutarea atenției de la problemele mult mai grave ce se petrec în interiorul clubului. O problemă cel puțin la fel de gravă o reprezintă însăși declarația lui Alexandru Meszar, potrivit căreia suporterii îi cer să înscrie echipa în campionatul Ungariei. Din capul locului spunem că, atât timp cât Suporter Club UTA este „paznicul” moștenirii lăsate de Baronul Francisc Neuman, acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult decât atât, putem afirma cu certitudine că suporterii nu i-au cerut niciodată lui Alexandru Meszar astfel de lucruri.

UTA va fi mereu a arădenilor

Totodată, este cel puțin dubios cum acesta afirmă că pleacă urechea la doleanțele suporterilor, câtă vreme marea majoritate a celor prezenți pe stadion și nu numai, îi cerem de aproape zece luni de zile să plece, dar acesta „nu aude”. În altă ordine de idei, în contextul acestor declarații cel puțin „nefericite”, dar și în contextul în care fotbalul în sine este umbrit pe alocuri de conflicte rasiste și/sau xenofobe, nu era și nu este nevoie de astfel de declarații.

Cu atât mai mult, cu cât, la Arad, n-au existat niciodată probleme între suporteri, indiferent de etnia lor, iar o astfel de declarație riscă întocmai să creeze astfel de disensiuni. UTA este și va fi mereu a arădenilor, a suporterilor, nu a unor grupuri de interese! UTA este campioana României în șase rânduri, câștigătoare de două ori a Cupei României și va activa mereu în fotbalul românesc!”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?