Scandalul posibilei implicări a Rusiei în alegerile din SUA: Mii de manifestanți anti-Trump vor să afle "adevărul"

Mii de manifestanți ostili președintelui american Donald Trump s-au reunit în mai multe orașe din Statele Unite pentru a cere "adevărul" în scandalul privind prezumtiva implicare a Rusiei în campania prezidențială din 2016, informează sâmbătă AFP.

Zeci de organizații ale societății civile au chemat la un mare "marș pentru adevăr" în peste 150 de orașe din țară. Organizațiile doresc înființarea unei "comisii independente și transparente" care să ancheteze o posibilă complicitate a reprezentanților Rusiei cu anturajul lui Donald Trump.

Spre prânz, cel mai mare protest avea loc la New York, unde circa 3.000 de persoane ostile președintelui SUA, reunite la sud de Manhattan, scandau "Trădătorule!", "Mincinosule" sau "Închideți-l!", potrivit unui reporter AFP.

Alți manifestanți agitau pancarte pe care scria "Make our planet great again" (Să redăm măreția planetei noastre), o referire la cuvintele rostite de președintele francez Emmanuel Macron după anunțul-șoc făcut joi de Donald Trump privind retragerea SUA din acordul de la Paris privind clima. Într-o declarație în limba engleză, Macron modificase sloganul de campanie a lui Trump, 'Make America great again' (Să redăm măreția Americii).

În capitala federală Washington, circa 300 de persoane au luat parte la acest "marș pentru adevăr", la care ar urma să participe și locuitori ai orașelor de pe coasta de vest a SUA, precum Los Angeles și Seattle.

Pe de altă parte, mai puțin de 200 de persoane s-au strâns de dimineață în fața Casei Albe, pentru a-și manifesta sprijinul pentru președintele Trump, agitând pancarte pe care se putea citi "Pittsburgh, nu Paris" sau "America pe primul loc".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir