Scena - în pandemie/ 'Adaptarea' - cuvântul de ordine pentru actorii Teatrului 'Sică Alexandrescu' din Braşov

Scena - în pandemie/ 'Adaptarea' - cuvântul de ordine pentru actorii Teatrului 'Sică Alexandrescu' din Braşov

''Adaptare'' a fost cuvântul de ordine pentru echipa Teatrului Dramatic "Sică Alexandrescu" din Braşov anul trecut, în contextul pandemiei de COVID-19.

"În contextul general al pandemiei de COVID-19 şi în condiţiile suspendării temporare a activităţii cu publicul, proiectele, planurile şi activităţile propuse şi stabilite pentru anul 2020 nu au putut fi în totalitate îndeplinite, însă adaptarea, reorganizarea şi restructurarea proiectelor au fost realizate cu maximum de eficienţă", a precizat secretarul literar al instituţiei braşovene de cultură, Diana Flavia Stegaru.

Actorii Dramaticului braşovean au continuat, în 2020, să aducă publicului o serie de premiere, chiar dacă spectacolele au putut fi vizionate online ori, graţie proiectului derulat împreună cu Muzeul Judeţean de Istorie, în Bastionul Ţesătorilor din Braşov, pe durata stagiunii de vară - iulie-septembrie -, care, sub sloganul 'Dacă vă place arta, puteţi să ne priviţi de sus!', a readus etajele curţii interioare a monumentului istoric în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentaţiile de muzică, teatru sau film.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU (C) / AGERPRES FOTO


"În ceea ce priveşte lansarea de noi spectacole, Teatrul se poate mândri cu prima premieră difuzată live pe o platformă de profil: mySTAGE.ro, unde spectatorii iubitori de cultură au putut viziona 'Electronic City', un spectacol postmodernist, cu accente dramatice, o poveste de dragoste din era globalizării - octombrie 2020", a precizat secretarul literar al Teatrului "Sică Alexandrescu".

La capitolul proiecte anulate, în luna aprilie 2020, Teatrul "Sică Alexandrescu" a fost selectat în cadrul Festivalului "Csokonai", din Ungaria, cu spectacolul "Portugalia" (autor Zoltan Egressy), însă pandemia a disipat posibilitatea şi oportunitatea participării, evenimentul fiind anulat, a menţionat Diana Stegaru.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Însă actorii Dramaticului braşovean au participat, în septembrie, la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, chiar dacă, de data aceasta, contactul cu publicul nu a fost unul "faţă în faţă". Ei au fost prezenţi cu spectacolul "Cu inima în pungă" (autor John Cariani), care, în anul 2014, în cadrul acestui eveniment cultural, a obţinut trei premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru regie - Adrian Incenzan şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol secundar feminin - Bianca Zurovski.

Actorii teatrului au participat, totodată, la o serie de evenimente în Braşov, precum cel dedicat Zilei Limbii Române (organizator: Uniunea Scriitorilor, Filiala Braşov) cu un recital al lui George Custură; la lansarea cărţii "Balada" de Adrian Lesenciuc sau cel realizat în parteneriat cu Asociaţia Culturală Artessentia - "o colaborare legată cu panglica roşie a sacrificiului, a martirului întru credinţă şi neam: Constantin Brâncoveanu cel Sfânt'', în reprezentarea sculptorului Liviu Mocan şi în reprezentaţia de pe scena teatrului, care a cuprins expoziţii de sculptură şi un one man show, "Dosarul Brâncoveanu", susţinut la Teatrul "Sică Alexandrescu", în octombrie anul trecut. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /