Scholz şi Biden au convenit să nu recunoască niciun câştig teritorial al Rusiei în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele american Joe Biden au convenit joi într-o discuţie telefonică să nu recunoască niciun câştig teritorial al Rusiei în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, potrivit Reuters.

De asemenea, cei doi lideri ''au convenit că Ucraina are nevoie să fie susţinută substanţial şi în mod continuu în punerea în practică a dreptului său legitim la autoapărare'', a mai menţionat sursa citată, referindu-se la ajutorul militar destinat Ucrainei.

Pe de altă parte, Olaf Scholz a anunţat la o conferinţă de presă că şefa diplomaţiei germane, Annalena
Baerbock, va efectua curând o vizită în Ucraina.

Acest ultim anunţ survine după ce preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cel ucrainean Volodimir Zelenski au avut mai devreme o discuţie telefonică în care au convenit să pună capăt unei dispute generate de refuzul Kievului de a-l primi pe Steinmeier într-o vizită ce fusese planificată să se desfăşoare la jumătatea lunii aprilie.

Scholz a declarat joi că este un ''lucru bun'' faptul că cei doi preşedinţi au soluţionat respectiva dispută, dar nu a comentat asupra unei posibile vizite a lui în Ucraina.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker