Scopul unei UE cu mai multe viteze este ruperea Uniunii, afirmă Kaczynski

Ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze nu este altceva decât o tentativă de dezmembrare a UE, a declarat luni liderul partidului naționalist polonez 'Lege și Justiție' (PiS, aflat la guvernare), Jaroslaw Kaczynski, citat de Reuters.

'Astăzi, problema unei Uniuni Europene cu mai multe viteze, care este în fapt o rupere a unității sale, devine o realitate', a afirmat Kaczynski, într-o declarație de presă.

Cu aceeași ocazie, liderul PiS a descris ziua în care compatriotul său Donald Tusk, vechiul său adversar politic, a fost reales președinte al Consiliului European, drept o 'joi neagră' pentru Uniunea Europeană.

Donald Tusk a fost reales, joi, la un summit la Bruxelles, în funcția de președinte al Consiliului European, în pofida opoziției guvernului de la Varșovia, care l-a dorit în locul său pe europarlamentarul conservator Jacek Saryusz-Wolski.

Partidul Dreptate și Justiție (PiS), aflat la guvernare la Varșovia, este un adversar declarat al fostului premier, a cărui formațiune liberală, Platforma Civică, se află acum în opoziție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Haos la Varșovia / președintele Nawrocki a forțat noaptea intrarea în Curtea Constituțională

5 Răspuns la batjocura din Justiție! Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu demisionează după sancțiunea CSM